Acasă55Oprea: CPN al PSD se reuneşte luni după-amiază pentru a discuta propunerile...

Oprea: CPN al PSD se reuneşte luni după-amiază pentru a discuta propunerile pe funcţii în noul Guvern

Consiliul Politic Naţional al PSD urmează să se reunească, luni după-amiază, într-o nouă şedinţă pentru a discuta şi propunerile pe funcţii în cadrul Guvernului PSD, PNL, UDMR, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Radu Oprea.

El a fost întrebat dacă urmează să fie propus ca ministru în viitorul Cabinet.

‘Nu a fost nicio discuţie referitoare la persoanele care să ocupe anumite funcţii, astăzi vom avea o nouă şedinţă de Consiliu Politic Naţional, la ora 17.00, după întâlnirea de la Cotroceni şi atunci, probabil, se va vorbi şi despre acest lucru’, a afirmat Radu Oprea, luni, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

Întrebat dacă se consideră calificat să deţină funcţia de ministru al Economiei, el a spus: ‘Nu s-a discutat acest lucru, asta nu e un lucru care să ţină de mine personal, activitatea mea o cunoaşteţi foarte bine, este vorba despre ceea ce cred colegii mei despre fiecare dintre noi, cei care suntem în şedinţă şi care pot fi oricând membri ai Guvernului’.

Oprea a completat că până luni, la ora 17.00, când urmează să aibă loc discuţia asupra propunerilor pe ministere în cadrul CPN al PSD, nu are alt răspuns de oferit, întrebat dacă va accepta funcţia de ministru al Economiei.

‘Până la ora 17.00, când cred că va avea loc această discuţie, nu veţi prim un alt răspuns de la mine. Oricare dintre colegii de la PSD sunt pregătiţi pentru a ocupa o funcţie ministerială’, a afirmat acesta.

În şedinţa CPN al PSD organizată luni dimineaţă s-a votat ca PNL să deţină funcţia de premier la prima rotaţie în cadrul Guvernului PSD-PNL-UDMR, precum şi structura noului guvern ca împărţire pe ministere între PSD, PNL şi UDMR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks