Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că premierul Florin Cîţu nu a avut acordul său când l-a remaniat pe ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
‘În privinţa activităţii ministrului Finanţelor, chiar avem motive de mândrie, nu de remaniere’, a susţinut Orban.
Acesta a precizat că este mulţumit de activitatea miniştrilor liberali.
‘M-aţi mai întrebat legat de remaniere şi v-am spus că, în conformitate cu evaluarea mea, ca preşedinte al PNL, dar şi cu activitatea miniştrilor, eu ca preşedinte sunt mulţumit de activitatea miniştrilor PNL şi îi susţin. Ce m-a deranjat cel mai mult este faptul că a fost invocat acordul meu. Nu a avut nici acordul meu, nici al forurilor statutare ale PNL. De asemenea, ştiţi foarte bine că la şedinţa Coaliţiei este adevărat că am fost prezent împreună cu domnul preşedinte Barna, cu domnul preşedinte Hunor şi cu ceilalţi colegi din Coaliţie, dar domnul prim-ministru nu a fost prezent’, a afirmat Ludovic Orban, prezent în Teleorman.
Orban a vorbit şi despre realizările ministrului Nazare.
‘În privinţa activităţii ministrului Finanţelor, chiar avem motive de mândrie, nu de remaniere. Ratingurile de ţară, modul în care a gestionat situaţia bugetară, suntem cu un deficit bugetar mai mic cu 1,6% faţă de anul trecut şi pe prognoză ne încadrăm într-un deficit bugetar anul ăsta de sub 7%. Din punct de vedere al încasărilor bugetare, vorbesc din datele pe luna mai, avem o creştere de 23% faţă de 2020 şi de 18% faţă de 2019. În ceea ce priveşte veniturile fiscale (…) există o creşte de 29%. Au fost depăşite obiectivele de încasare la bugetul de stat. În ce priveşte digitalizarea, s-au făcut paşi serioşi’, a precizat Orban.
Preşedintele PNL a mai spus că, la momentul numirii lui Nazare, cel care a făcut propunerea a fost chiar Florin Cîţu.
‘Eu am avut alte propuneri pentru Ministerul Finanţelor, la momentul la care s-a făcut Guvernul, cel care l-a propus pe domnul Nazare a fost Florin Cîţu’, a subliniat Orban.
Întrebat dacă premierul i-a explicat de ce a luat decizia remanierii, Orban a răspuns că nu redă discuţii private.
‘Ştiţi că nu am obiceiul să redau din discuţii pe care le am doar între patru ochi. Din punctul meu de vedere nu există niciun motiv serios pentru a susţine această remaniere’, a precizat Orban.
Liderul liberal a mai spus şi cum trebuie să fie numit ministrul Finanţelor: ‘Conform Statutului PNL, şi anume prin prezentarea de candidaturi şi prin vot în Biroul Politic Naţional. În mod normal, orice astfel de discuţie ar fi trebuit să fie făcută şi în PNL, şi în Coaliţie’.
Ludovic Orban a adăugat că el nu poate decât să îşi spună punctul de vedere şi că nu au fost motive obiective pentru revocarea lui Nazare.
‘Nu am altceva de făcut decât să îmi exprim punctul de vedere şi să spun, repet, consider că această propunere de revocare formulată de premier nu are la bază motive obiective, activitatea ministrului de Finanţe Nazare a fost o activitate, în condiţiile date, prin care au fost atinse obiectivele stabilite’, a menţionat Orban.
Legat de o posibilă legătură între revocarea lui Nazare şi o eventuală rectificare bugetară ce va fi făcută în curând, Orban a răspuns că speră ca aceasta să nu existe.
‘Aş vrea să sper că nu e nicio legătură între revocarea ministrului Nazare şi rectificarea bugetară. De asemenea, vreau să cred, deşi mi-e foarte greu, că nu există nicio legătură între faptul că Alexandru Nazare nu a apărut în poză şi cu faptul că a fost demis’, a arătat Ludovic Orban.
Întrebat dacă este o răzbunare a premierului, Orban a spus: ‘Aş vrea să cred că nu e aşa, deşi mi-e foarte greu’.