Acasă55Orban, punct de vedere la CCR: Nu există un conflict de natură...

Orban, punct de vedere la CCR: Nu există un conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament pe moţiunea de cenzură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, miercuri, Curţii Constituţionale un punct de vedere, separat de cel al Biroului permanent, în care arată că nu consideră că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR şi propune respingerea sesizării formulate în acest sens de premierul Florin Cîţu.

‘Considerăm că nu poate fi reţinut ca fiind neconstituţional şi neloial comportamentul Parlamentului, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, din perspectiva modalităţii de comunicare către Guvern a moţiunii de cenzură. Având în vedere considerentele de mai sus, constatăm că situaţia prezentată în sesizare nu presupune şi nici nu conduce la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţi ale statului, în sensul Constituţiei şi al legislaţiei subsecvente şi, ca urmare, propunem respingerea sesizării’, se menţionează în punctul de vedere transmis de Orban Curţii Constituţionale.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat că a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere referitor la sesizarea Guvernului transmisă Curţii privind existenţa unui conflict juridic Guvern – Parlament în cazul moţiunii de cenzură.

Biroul permanent al Senatului a aprobat, marţi, să transmită un punct de vedere la CCR în care susţine că moţiunea de cenzură cu titlul: ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!’ a fost iniţiată şi depusă cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale ale art.113 alin.(2) din Constituţia României şi, în consecinţă, solicită Curţii să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, şi să admită sesizarea formulată de prim-ministrul României.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat decizia de a-şi însuşi punctul de vedere aprobat în Biroul Permanent al Senatului.

Guvernul a sesizat săptămâna trecută Curtea Constituţională privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR. Conform procedurilor, Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să transmită Curţii punctele de vedere în privinţa acestei sesizări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks