Acasă55Parlamentare2020/Falcă (PNL Arad): PNL are un rezultat afectat de guvernarea în pandemie

Parlamentare2020/Falcă (PNL Arad): PNL are un rezultat afectat de guvernarea în pandemie

Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, este de părere că rezultatul exit-poll pentru PSD este ‘o surpriză’, iar PNL a pierdut electorat pentru că şi-a asumat gestionarea pandemiei. ‘O surpriză este scorul PSD, dat de prezenţa foarte mică la vot. Aşa cum ştiţi, electoratul PSD nu îşi taxează politicienii şi se prezintă la vot. PNL are un rezultat afectat de guvernarea în pandemie, evident, noi ne-am asumat o astfel de responsabilitate’, a declarat pentru AGERPRES, duminică seara, Gheorghe Falcă. Liderul PNL Arad a spus că ‘România avea şansa să realizeze reforme profunde’. ‘Când ai un un guvern de coaliţie cu multe partide, curajul politicienilor să facă reforme este mult mai mic. Dar politicienii trebuie să respecte votul cetăţenilor’, a adăugat el. Falcă a mai spus că pe fondul pandemiei ‘oamenii au avut o nemulţumire pe care şi-au arătat-o prin neprezentarea la vot’. ‘Nimeni nu a fost pregătit să gestioneze criza’, a spus europarlamentarul. El consideră că ‘în jurul PNL, împreună cu USR şi PMP, dacă intră în Parlament, şi UDMR, se poate face un guvern de coaliţie, dar care va gestiona prudent foarte multe reforme’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks