Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună pentru a declara vacantă funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, în urma demisiei lui Eduard Hellvig.
Sunt prezenţi 280 de parlamentari.
Joia trecută, preşedintele Klaus Iohannis a transmis preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, o scrisoare prin care le propune să ia act de retragerea din funcţia de director SRI a lui Hellvig.
‘În temeiul prevederilor art. 65, alin. 2, lit h din Constituţia României şi ale art. 23 din legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii cu modificările şi completările ulterioare, vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al SRI a lui Eduard Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens’, se arată în documentul transmis de Iohannis.
Acum o săptămână, Eduard Hellvig a anunţat că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.