Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că proiectul noii legi a salarizării a fost fundamentat printr-un proces amplu de evaluare și testare a mai multor scenarii, inclusiv în urma discuțiilor cu sindicatele, partidele și Comisia Europeană.
Pîslaru a explicat că liderii politici au solicitat ca partidele să primească toate elementele tehnice ale proiectului, astfel încât să poată analiza în detaliu forma care ar putea ajunge în Parlament.
„Am primit niște solicitări foarte clare. Pe de o parte, a fost o solicitare de a pune pe masă elementele tehnice pentru ca partidele să poată să urmărească întregul proiect și să poată să vadă în integralitate cum arată lucrurile pe care le pot prelua în Parlament”, a spus ministrul.
O altă solicitare a liderilor politici a vizat acceptabilitatea socială a proiectului și discuțiile cu sindicatele, în special în domeniile sănătății și educației. Ministerul Muncii a analizat dacă propunerile venite din partea sindicatelor pot fi aplicate fără a afecta condițiile asumate de România prin PNRR.
„Unul dintre lucrurile pe care Ministerul Muncii le-a făcut este să vadă în ce măsură scenariile care au fost puse pe masă sau sugerate de către sindicate sunt fezabile”, a explicat Pîslaru.
Ministrul a precizat că au fost testate mai multe variante privind aplicarea viitoarei legi, inclusiv eșalonarea creșterilor salariale sau amânarea intrării în vigoare a unor măsuri.
„Am testat eșalonări, am testat posibilitatea ca pentru o familie ocupațională să putem avea niște creșteri mai mari, am testat ipoteze care țin de a începe nu de la 1 ianuarie, ci de la o dată ulterioară”, a declarat Pîslaru.
Potrivit ministrului, aceste scenarii au fost analizate formal în raport cu cerințele Comisiei Europene, pentru a se stabili dacă jalonul din PNRR poate fi considerat îndeplinit.
Pîslaru a avertizat însă că România trebuie să țină cont de riscurile fiscal-bugetare și de situația ratingului de țară.
„Trebuie să înțelegem foarte clar că trebuie să avem o anumită zonă de potențialitate și că nu există posibilitatea să ne întindem mai mult decât ne este plafonul”, a spus el.
Ministrul a subliniat și că noua lege nu poate fi construită doar prin negocieri separate cu fiecare familie ocupațională pentru a stabili cine primește cele mai mari creșteri. În opinia sa, proiectul trebuie să respecte principiul echității.
„Este o lege care presupune echitate, transpusă tehnic într-o evaluare care a fost făcută pe toate funcțiile de Banca Mondială și care îți creează niște intervale pe niveluri de salarizare”, a explicat Pîslaru.
El a adăugat că o familie ocupațională nu poate fi ridicată peste nivelul rezultat din evaluarea transversală realizată pentru administrația publică.
Un alt element important îl reprezintă mecanismul de control care ar trebui să prevină apariția unor noi derapaje după intrarea în vigoare a legii.
„Este foarte important, pentru că am testat, repet, aceste ipoteze, este că dacă vrem într-adevăr să adoptăm această lege, această lege nu este doar o lege de negocieri cu fiecare familie ocupațională în parte și să vedem cine ia mai mult”, a afirmat ministrul.
Pîslaru a precizat că, în ultima perioadă, Ministerul Muncii a purtat discuții și cu reprezentanți din cultură, diplomație, justiție și administrație publică și a retestat datele pentru sectoarele educației și sănătății.
„Sunt foarte multe lucruri pe care am reușit într-un interval, iată, de o lună de zile să le punem cap la cap, astfel încât partidele să aibă o decizie informată și în același timp fundamentată pe realitățile din toate aceste sectoare ale administrației publice”, a spus Pîslaru.
În acest moment, proiectul a fost prezentat partidelor, iar decizia privind asumarea și transmiterea lui în Parlament aparține formațiunilor politice.
„Ministerul Muncii a asigurat doar acest secretariat tehnic în care a fundamentat, a testat ipoteze, a avut feedback și a pus toate aceste informații pe masă”, a precizat ministrul.
Pîslaru a subliniat că obiectivul este adoptarea unei legi unitare a salarizării, care să asigure echitate și să permită României să încaseze banii aferenți jalonului din PNRR.
„Ceea ce cred că este foarte important e să ne uităm la obiectivul de a avea o lege de salarizare unitară, o lege care până la urmă să aducă acea echitate de care spuneam și să ne aducă și banii, evident, din jalonul din PNRR, care nu sunt o sumă deloc de neglijat: 770 de milioane de euro”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Sursa: TVR INFO
Sursa: Ecopolitic.ro




