Acasă652Prahova: Încep lucrările pentru modernizarea şi dotarea ambulatoriului Spitalului Judeţean Ploieşti

Prahova: Încep lucrările pentru modernizarea şi dotarea ambulatoriului Spitalului Judeţean Ploieşti

Consiliul Judeţean (CJ) Prahova anunţă că încep lucrările pentru extinderea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, valoarea investiţiei fiind de 26,4 milioane de lei.

Conform sursei citate, banii sunt asiguraţi din fonduri europene din Programul Operaţional Regional 2014-2020 (10,7 milioane de lei) şi din fondurile CJ (15,7 milioane de lei).

Astfel, în cadrul proiectului se vor realiza lucrări de reabilitare, recompartimentare, modernizare şi dotare a spaţiului existent prin amenajarea zonei de ambulatoriu cu cabinete medicale pentru următoarele specialităţi: Interne, Cardiologie, Nefrologie, Diabet, Oncologie, Neurologie, Dermatologie, Gastroenterologie, Hematologie, Pediatrie, Obstetrică Ginecologie, Explorări funcţionale şi servicii de Radiologie (ecograf, aparat RX, computer tomograf, RMN), Laborator analize medicale şi punct recoltare, Dializă, Cabinet endoscopie digestivă, Cabinet Psihologie, Medicina Muncii, Planning familial.

De asemenea, curtea interioară a ambulatoriului de specialitate, momentan neutilizată, va fi amenajată ca un spaţiu (sală) de aşteptare, cu fişier, birou de programare şi evidenţă a pacienţilor (cu posibilitatea de a se face programările şi on-line), dispecerat dotat cu staţie de comunicare audio şi afişaj electronic. În acelaşi timp, va fi amenajat accesul din exterior, astfel încât să se respecte căile de evacuare, circuitele funcţionale specifice activităţii medicale cât şi accesul persoanelor cu dizabilităţi, arată informarea CJ Prahova.

Pe de altă parte, lucrările contractate includ termoizolarea ambulatoriului, lucrări de igienizare, refacerea reţelelor şi instalaţiilor de alimentare cu apă, canalizare şi a reţelei de oxigen medical, precum şi realizarea unui acoperiş de tip şarpantă din lemn.

‘Până la sfârşitul anului, punem la punct Ambulatoriul integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, una dintre cele mai mari investiţii în sănătate din ultimii ani. Obiectivul nostru este să oferim prahovenilor acces la servicii medicale de calitate. Una dintre problemele cu care se confruntă spitalul constă în lipsa unui spaţiu adecvat pentru pacienţii care se prezintă în ambulatoriu. Prin acest proiect se va crea o zonă de aşteptare şi de triaj a bolnavilor, reducându-se astfel timpii de aşteptare şi aglomeraţia pe holuri. De asemenea, reabilitarea şi dotarea la standarde înalte a ambulatoriului va permite un diagnostic de precizie în timp scurt. În plus, se va reabilita şi dota şi secţia de dializă, laboratorul şi explorările funcţionale’, a declarat preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, citat în comunicatul menţionat. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks