Ploieşti, 11 apr/ Agerpres/- Pacientul în vârstă de 73 de ani care a căzut, marţi după-amiază, de la etajul unei secţii exterioare a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a decedat în urma traumatismelor grave suferite, au declarat, pentru AGERPRES, surse medicale.
Potrivit acestora, bărbatul a fost dus de urgenţă în sala de operaţii, însă la un moment dat a făcut stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitat.
Bărbatul era internat la secţia exterioară ‘Boldescu’ a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi era diagnosticat cu cancer şi depresie, aflându-se sub tratament, au mai precizat sursele medicale.
În urma anchetei vor fi stabilite împrejurările în care pacientul a căzut de la etajul unu al unităţii sanitare.