AcasăStiri generalePrahova: Sute de dansatori se vor întrece la prima ediţie a concursului...

Prahova: Sute de dansatori se vor întrece la prima ediţie a concursului Prime Grand Prix, la Casino Sinaia

Sute de dansatori se vor întrece, sâmbătă, pe ritmuri ritmuri latino, orientale, etno şi clasice în cadrul primei ediţii a concursului Prime Grand Prix care va avea loc la Casino Sinaia.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Primăria Sinaia, Prime Grand Prix – Ediţia I-a va avea 30 de secţiuni, iar concursul se adresează tuturor dansatorilor care fac parte din cluburi, asociaţii, fundaţii culturale şi ansambluri pentru tineret, din ţară şi străinătate, amatori şi profesionişti.

La această ediţie sunt anunţaţi 400 de dansatori, concursul urmând să se desfăşoare în două săli simultan – Concurs de Dans Latin şi Ballroom în Sala Oglinzilor şi Social în Sala de Teatru a Casinoului din Sinaia.

Organizatori sunt Primăria Sinaia şi Asociaţia Club Sportiv Prime Sport.

‘Staţiunea Sinaia este în continuă dezvoltare în toate domeniile. Sportul, de orice fel, este un mod atractiv şi sănătos de a petrece timpul liber. În oraşul nostru concursurile, de orice fel, de la cele ale sporturilor de iarnă, la cele de fotbal sau automobilistice sunt foarte aşteptate atât de localnici, cât şi de turişti. Mă bucur că la Casino, un loc cu o veche tradiţie în organizarea de baluri şi concursuri de frumuseţe şi dans, în acest an putem admira tineri dansatori într-o competiţie internaţională’, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks