Acasă93Vâlcea: Festival al licuricilor la inceputul lunii iulie, pentru promovarea Olteniei de...

Vâlcea: Festival al licuricilor la inceputul lunii iulie, pentru promovarea Olteniei de sub Munte ca geoparc UNESCO

Turiştii care vor să descopere Oltenia de sub Munte sunt invitaţi la începutul lunii iulie la Costeşti la un festival al licuricilor, ce îşi propune să promoveze pe de o parte această zonă ca geoparc aspirant UNESCO, iar pe de alta să facă cunoscute tradiţiile şi gastronomia locală.

Potrivit organizatorilor, evenimentul va avea loc între 6 şi 9 iulie, perioada din an când aceste insecte luminoase pot fi văzute cel mai bine în zonă, astfel că din programul pregătit nu vor lipsi drumeţiile nocturne pe cărările de munte şi atelierele de entomologie.

‘Începutul lui iulie este perioada anului în care lumina licuricilor se poate vedea cu ochiul liber, iar în luminişurile din regiune populaţia acestora este sănătoasă şi impresionantă, deşi popularea îi ameninţă peste tot în lume. Cu acest prilej, am creat un întreg context de cunoaştere şi promovare a zonei, dedicat celor curioşi de experienţe autentice. Ne delectăm cu bunătăţi locale alese cu grijă, ascultăm muzică lăutărească autentică din Oltenia, facem drum prin păduri pe timp de zi şi, pentru cei curajoşi, şi pe timp de noapte. Ascultăm poveşti şi legende de la meşterii povestitori locali, ne întâlnim cu meşteri olteni care ne vor arăta tainele meseriilor tradiţionale şi, în final, ne relaxăm într-un sat pitoresc de la poalele munţilor’, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook a festivalului.

Evenimentul se adresează în special familiilor cu copii, care vor avea ocazia să descopere zona subcarpatică a Vâlcii atât din punct de vedere al diversităţii elementelor de natură cât şi al bogăţiei patrimoniului cultural.

‘Festivalul Licuricilor’ de la Costeşti este o iniţiativă a Asociaţiei Kogayon, promotorul proiectul ‘Oltenia de sub Munte’ ca geoparc UNESCO, statut pe care speră să-l obţină până în 2025. Parcul se întinde pe teritoriul localităţilor Vaideeni, Horezu, Costeşti, Bărbăteşti, Stoeneşti şi Băile Olăneşti şi cuprinde 41 sate, cu o populaţie de peste 24.000 de locuitori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks