Acasă93Prahova: Tinerii din sistemul de protecţie specială, informaţi despre drepturile pe care...

Prahova: Tinerii din sistemul de protecţie specială, informaţi despre drepturile pe care le au după majorat

inerii din sistemul de protecţie specială au fost informaţi, vineri, de către autorităţile din Prahova, cu privire la drepturile pe care le au după majorat, ei beneficiind de o serie de măsuri de sprijin din partea statului.

Campania de conştientizare şi informare a tinerilor beneficiari ai sistemului de protecţie specială a fost organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, grupul ţintă fiind format din tineri care au împlinit 17 ani aflaţi în sistemul de protecţie.

La nivelul judeţului sunt 184 de tineri care au împlinit 17 ani din totalul de circa 600 de copii şi tineri aflaţi în sistemul de protecţie specială, arată autorităţile.

‘Scopul campaniei este de a asigura o mai bună informare a grupului ţintă cu privire la drepturile şi măsurile de sprijin de care pot beneficia din partea statului, în cazul în care decid începerea unei vieţi pe cont propriu, odată cu împlinirea vârstei majoratului, dar şi consecinţele şi responsabilităţile pe care aceştia şi le asumă, în mod implicit, prin asumarea acestei decizii’, a transmis DGASPC Prahova.

Directorul instituţiei, Alexandru Bocioacă, a explicat în ce constă sprijinul pe care statul îl oferă tinerilor care au împlinit 18 ani.

‘La cererea tânărului, după vârsta da 18 ani, dacă îşi continuă studiile în formă de zi, protecţia se acordă pe toată durata continuării studiilor, dar fără depăşirea vârstei de 26 de ani. Copiii care au beneficiat de măsurile de protecţie specială au dreptul, la ieşirea din sistem, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară. Tinerii care au beneficiat de menţinerea măsurii de protecţie specială au dreptul, la ieşire, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, a cărei valoare este de 3 ori valoarea salariului minim brut de ţară. Suplimentar, cei care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au îndeplinit vârsta de 18 ani pot opta pentru continuarea măsurii de protecţie specială sau pentru primirea unei indemnizaţii lunare în valoare de 4,8 ISR (2.870 de lei) până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă fac dovada că urmează o formă de învăţământ la zi sau că lucrează’, a arătat Bocioacă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks