Acasă55Premierul a discutat cu ministrul turc al Apărării despre securitatea regională

Premierul a discutat cu ministrul turc al Apărării despre securitatea regională

Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, joi, la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării al Republicii Turcia, Huluşi Akar, cu care a discutat despre importanţa relaţiei bilaterale circumscrise Parteneriatului strategic dintre cele două ţări, colaborarea economică strânsă şi preocupările comune legate de securitatea regională şi cea la Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul a abordat tematica legată de războiul din Ucraina şi a condamnat, în acest context, caracterul ilegal, neprovocat şi acţiunile inacceptabile din teren.

El a făcut referire la legătura directă a situaţiei cu cea din Marea Mediterană şi nevoia includerii Mării Negre ca regiune de interes strategic a NATO în viitorul Concept Strategic.

‘A fost abordat, de asemenea, cadrul cooperării energetice şi rolul Turciei în tranzitul cantităţilor de gaze necesare României, Republicii Moldova şi Ucrainei prin sistemul de transport din Turcia. Agenda bilaterală, dimensiunea economică şi comercială, alături de cooperarea militară şi cea a industriilor de apărare s-au aflat între temele de discuţie’, se arată în comunicat.

Ministrul turc al Apărării a făcut referire la contextul regional, la problemele de securitate din zonă şi a remarcat coerenţa punctelor de vedere în relaţia dintre cele două state, a informat Guvernul.

‘Înaltul oficial a subliniat nivelul strâns al relaţiei bilaterale şi susţinerea reciprocă a iniţiativelor, menţionând că Turcia a propus ridicarea la nivel a trilateralei Polonia-România-Turcia şi amplificarea prezenţei cu soldaţi şi tehnică a fiecăruia dintre state în comandamentele multinaţionale şi centrele de excelenţă NATO aflate pe teritoriul celuilalt stat. Ministrul Huluşi Akar a subliniat importanţa dezvoltării cooperării multilaterale şi a celei bilaterale la nivel militar şi din perspectiva valorificării relaţiilor excelente dintre Turcia şi România, inclusiv în ceea ce priveşte o soluţie regională a conflictului generat de invazia Rusiei în Ucraina’, se precizează în comunicat.

În cursul vizitei în România, ministrul Hulusi Akar a fost primit şi la Palatul Cotroceni, unde a purtat discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks