AcasăStiri generalePreşedintele CJ Olt: Sunt localităţi care au hotărât să oprească iluminatul public...

Preşedintele CJ Olt: Sunt localităţi care au hotărât să oprească iluminatul public peste noapte

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat joi, la finalul şedinţei lunare a forului, că în judeţ sunt localităţi unde pentru a face economii la energia electrică iluminatul public se opreşte pe timpul nopţii când nu este circulaţie pe străzi şi funcţionează doar câteva ore seara şi spre dimineaţă.

‘Şi în judeţul Olt sunt deja localităţi, (…) care au hotărât să lase iluminatul public o perioadă seara, apoi, peste noapte, de la o anumită oră, când circulaţia este foarte mică, să oprească iluminatul şi să-i dea drumul din nou spre dimineaţă, spre ora 5’, a spus Oprescu.

Preşedintele CJ Olt a punctat că instituţia este pregătită pentru plata facturilor de la unităţile din subordine, însă este prea devreme pentru a estima cu cât vor creşte cheltuielile cu energia electrică şi încălzirea pe timpul iernii.

Marius Oprescu a mai spus că furnizorul de gaze de la Spitalul Judeţean a depus notificare pentru a renunţa la contract mai devreme de data limită, iar unitatea medicală s-ar putea afla în situaţia de a cumpăra gaze mai scump, de la furnizori de ultimă instanţă.

‘La instituţiile din subordine, vorbim de Spitalul Judeţean Slatina, Spitalul Schitu şi DGASPC, nu ai cum să întrerupi curentul peste noapte. Nu ştim exact cu cât ne vor creşte cheltuielile.(…) Noi încercăm să facem faţă, suntem pregătiţi, avem banii pentru finanţarea facturilor de utilităţi, încercăm să ţinem de ei astfel încât să ne încadrăm şi să trecem iarna. (…)Adică ce să estimezi, că nu ştii care va fi piaţa, firmele renunţă la contracte, la Spitalul Judeţean firma care avea contractul de gaze a renunţat, ne-a notificat că renunţă la contract că nu poate să-l ducă mai departe. Încercăm să găsim soluţii astfel încât să nu intrăm pe piaţa aceea FUI, a furnizorilor de ultimă instanţă’, a mai declarat Marius Oprescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks