Societatea Europeană de Reumatologie (EULAR) intenţionează să omogenizeze serviciile de reumatologie din toată Europa, adică toţi pacienţii să fie trataţi la fel, însă România se confruntă cu o criză de medici reumatologi, există judeţe fără niciun doctor cu această specialitate, cei mai mulţi dintre ei profesează în marile oraşe care au şi centre universitare de tradiţie şi avem şi specialişti, care se compară cu cei mai buni străinătate, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Societăţii Române de Reumatologie (SRR), Simona Rednic.
EULAR l-a trimis zilele trecute la Congresul Naţional al Societăţii Române de Reumatologie, care a avut loc la Sibiu, pe profesorul Cristopher Edwards, de la Universitatea Southampton din Marea Britanie. La acest congres au fost prezenţi sute de medici, rezidenţi şi studenţi din România, dar şi specialişti de top în Reumatologie din străinătate.
Preşedintele SRR, Simona Rednic, consideră foarte important congresul care s-a încheiat sâmbătă seara, la Sibiu, pentru că specialiştii au putut discuta faţă în faţă, după doi ani de pandemie şi s-a vorbit despre terapiile noi, la care au acces şi pacienţii din ţara noastră, dar şi felul în care Societatea Europeană de Reumatologie va face faţă provocării EULAR, în aşa fel încât bolnavii reumatici români să fie trataţi la standardele cele mai înalte din restul Europei.
‘În primul rând a fost important pentru că realmente ne vedem faţă în faţă. (…) Sunt vremuri foarte bune ca să fii reumatolog, pentru că se înţeleg foarte multe lucruri despre răspunsul imun. Apar o mulţime de terapii noi. Este un progres uriaş. Este una din specialităţile cele mai mobile şi cele mai în dezvoltare. Avem o mulţime de medicamente noi, inclusiv în boli în care nu speram să avem, inclusiv în sclerodermia sistemică sau lupusul, boli complicate în care până acum aveam medicaţie, dar nu atât de specială. Există medicamente noi, aprobate, despre care trebuie să vorbim. Există câţiva experţi internaţionali prezenţi aici, am avut cel mai mare nume din sclerodermie, Baraliakos, un nume uriaş. (…) A fost un loc de învăţare cu totul şi cu totul special. (…) A fost un loc foarte bun pentru tineri. Au fost o sută de rezidenţi susţinuţi de Societate (de Reumatologie n.r.). Noi le-am plătit cazarea. A fost o sesiune specială pentru ei, o să le dăm premii destul de substanţiale, pentru unii chiar premii de mers la congresele internaţionale. Am vorbit foarte mult împreună despre integrarea Societăţii de Reumatologie în Societatea Europeană de Reumatologie, care este EULAR, pentru că EULAR-ul şi-a schimbat recent şi regulile şi conducerea şi are nişte planuri de incluziune a specialităţilor, a tuturor asociaţiilor profesionale din Europa. (…) Şi sunt foarte dispuşi să ajute pentru omogenizarea serviciilor de reumatologie în toată Europa, adică să nu fie diferenţe între un pacient cu artrită reumatoidă din România şi unul din Franţa, să fie trataţi la fel’, a precizat Simona Rednic.
Reumatologii buni din România sunt la nivelul celor din străinătate, spune preşedintele SRR.
‘Suntem foarte buni, cei care suntem buni, suntem la fel de buni ca ei (cei din străinătate), adică mijloacele diagnostice nu ne lipsesc. Reumatologia este o specialitate în care, în foarte mare măsură, contează gândirea clinică. Adică, poţi să ai toţi anticorpii din lume, poţi să ai toate RMN-urile din lume sau toate ecografele din lume, gândirea clinică contează. Deci ce are pacientul ăsta? Unde-l doare, de ce îl doare aşa, cum îl doare, la ce se accentuează durerea, ce alte semne are? Şi plecând de la aceste elemente clinice, sigur că de foarte mare ajutor sunt şi investigaţiile’, a arătat Simona Rednic.
Principala problemă a pacienţilor reumatici din România este că nu există suficient de mulţi medici care să-i trateze. Există judeţe, deci spitale atât de stat, cât şi private, fără niciun medic reumatolog şi asta din cauză că nu toate universităţile din ţară consideră la fel de importantă Reumatologia şi autorităţile locale, care au în administrare spitalele de stat şi mulţi manageri de unităţi spitaliceşti confundă reumatologul cu medicul din secţiile de recuperare sau nu ştiu exact de ce ar trebui să angajeze reumatologi.
‘Avem foarte puţini reumatologi în Sibiu, mult mai puţin decât ar trebui într-un oraş ca acesta. Sigur stăm rău (la nivel naţional n.r.), sigur suntem prea puţini. Şi cel mai sigur este faptul că suntem foarte rău distribuiţi, adică marea majoritate a reumatologilor sunt în Bucureşti, sunt în Iaşi, sunt în Cluj, în rest există judeţe complet lipsite de reumatologi. Este vorba despre necunoştinţă, managerii de spital nu ştiu diferenţa între Reumatologie şi Reabilitare şi nu înţeleg rostul reumatologului. Este o lipsă generală de cunoştinţe. Există spitale judeţene fără reumatolog. Încă sunt spitale fără medici reumatologi. (…) În mintea multor autorităţi locale sau directori de spitale, confuzia şi neclaritatea cu ce face Reumatologia este destul de mare’, explică Simona Rednic.
Preşedintele SRR propune ca universităţile din ţară să acorde aceeaşi importanţă Reumatologiei şi astfel ar putea creşte interesul absolvenţilor de facultăţi de Medicină, să se orienteze către această specialitate.
‘Este o uriaşă diferenţă între centrele universitare, cum este o uriaşă diferenţă între România şi alte ţări şi chiar între centrele universitare, pentru că, potrivit autonomiei universitare, curricula şi-o face fiecare universitate. Există universităţi care abia au una sau două cursuri de Reumatologie. Există universităţi care au şase săptămâni de Reumatologie. O diferenţă uriaşă care depinde de foarte multe. (…) Este o specialitate foarte frumoasă, nu e o specialitate grea, dar studenţii aleg specialitatea din multe motive, dar principalul motiv este durata expunerii. Dacă ai făcut multă Cardiologie, o să vrei să te faci cardiolog, pentru că ştii mai multe, făcând foarte puţină Reumatologie, este greu să alegi Reumatologie, pentru că nu prea ştii cu ce se mănâncă. De asta, cumva, acest efort al nostru de a vorbi despre Reumatologie, de a face Şcoală de vară pentru studenţi, nu pentru rezidenţi, studenţii să vadă mai mult (…), mi s-a părut foarte important’, a subliniat Simona Rednic.
Spre exemplu, în judeţul Sibiu, în cel mai mare spital public, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, există un Compartiment de Reumatologie, în cadrul Secţiei Clinice Medicală I, care este condusă de medicul reumatolog Liana Chicea, membru în Comitetul Ştiinţific al Societăţii Române de Reumatologie.