AcasăPoliticaPreşedintele USR, Cătălin Drulă: O soluţie reală pentru România la alegerile din...

Preşedintele USR, Cătălin Drulă: O soluţie reală pentru România la alegerile din 2024, a „treia cale”, a forţelor de dreapta

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat, sâmbătă, că partidul pe care îl reprezintă va oferi, alături de Partidul Mişcarea Populară, o soluţie reală pentru România la alegerile din 2024, prin ce de-a „treia cale”, aceea a forţelor de dreapta.

„Facem această construcţie alături de dumneavoastră. Am gândit un parteneriat între două partide diferite, sunt şi lucruri care sunt diferite, asta este normal, dar ne uneşte un scop mai mare. Vreau să construim pentru 2024 această mişcare care să dea României o soluţie pe care o caută. Pentru că în momentul de faţă oamenii se uită şi zic ‘ok, nu ne place’. Nu ştiu câţi români au rămas fani ai PNL şi PSD”, a spus Drulă la Şcoala de vară a organizaţiei de tineret a Partidului Mişcarea Populară.

Preşedintele USR, care consideră că trebuie să li se redea românilor încrederea în politică, l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că, prin aducerea PSD la guvernare, a distrus încrederea oamenilor în politică, în procesul democratic, în condiţiile în care „oamenii au votat să nu mai fie PSD la guvernare”.

„Soluţie reală reală suntem noi, această construcţie pe care o facem împreună pentru anul 2024, pentru a oferi românilor o alternativă şi a le reda încrederea în politică. Pentru că este foarte important de înţeles că soluţia este totul în politică. Demonizarea politicii sau renunţarea înseamnă că pierdem democraţia. Acesta este marele rău pe care l-a făcut Iohannis şi l-au făcut aceşti oameni în aceşti ani”, a declarat Drulă.

Preşedintele USR a afirmat că actuala guvernare PSD-PNL a adus economia românească „în pragul dezastrului”, apreciind că o creştere a taxelor şi a impozitelor pentru cei care muncesc şi care produc valoare adăugată nu este o soluţie viabilă.

„Cei care spun că cheltuielile statului sunt rigide şi că nu avem ce să facem şi că toţi trebuie să contribuim prin taxe mai mult, asta este o minciună. Se pierd bani peste tot. Este o ineficienţă colosală în statul român şi furăciune pe măsură”, a mai adăugat liderul USR.

Cătălin Drulă a criticat ceea ce a numit „extremismul” AUR.

„De partea cealaltă este pur şi simplu un extremism, cum spunea domnul preşedinte (Eugen Tomac – n.r.), dirijat de la Moscova, un lider de partid care are interdicţie de intrare în Ucraina, Republica Moldova, despre care se vorbeşte că s-a întâlnit cu agenţi GRU, sau de unde or fi fost, de-ai lui Putin, ca să fie foarte clar”, a susţinut Drulă. AGERPRES

Articolul Preşedintele USR, Cătălin Drulă: O soluţie reală pentru România la alegerile din 2024, a „treia cale”, a forţelor de dreapta apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks