Prima ediţie a Photo Trends Festival by VSLO va avea loc în perioada 20 – 27 august, la 2 Mai, şi va cuprinde cursuri şi workshopuri gratuite de fotografie, precum şi expoziţii stradale şi concursuri cu premii, informează un comunicat transmis joi AGERPRES.
Photo Trends Festival, organizat de Asociaţia Visual Art, în parteneriat cu Primăria Limanu, prin Programul ‘Cultura la Liman’, este o continuare a cunoscutului Festival de Arte Vizuale VSLO, organizat în Vama Veche încă din 2010, un adevărat ‘Woodstock al fotografiei’, cum a fost numit la acea vreme.
Organizatorii promit multe schimbări, care pornesc chiar de la 2 Mai, localitatea care va găzdui, timp de o săptămână, cei mai importanţi fotografi din Germania, Elveţia, Grecia, Belgia şi România.
Cursurile gratuite de fotografie vor fi susţinute de Jens Krauer, Vicky Markolefa, Bernard Bertrand, Michail Moscholios, Marian Sterea, Cătălin Săvulescu, Marius Florea. Participanţii vor avea posibilitatea de a descoperi tainele fotografiei de stradă, de portret, fotografiei culinare sau astrofotografiei.
Mai multe expoziţii de fotografie vor fi vernisate pe străzile din 2 Mai, una dintre acestea fiind dedicată rezistenţei din Ucraina, realizată de Jens Krauer. O alta va prezenta satul lipovenesc imortalizat de fotograful Marian Sterea.
Photo Trends Festival se adresează în primul rând pasionaţilor de fotografie care au trecut deja de prima etapă a lucrului cu o cameră foto şi care doresc să aprofundeze anumite domenii sau să deprindă noi tehnici.
Programul complet al festivalului se găseşte pe vslo.ro http://www.vslo.ro şi pe phototrends.ro.