Primăria municipiului Braşov a a depus o solicitare de finanţare nerambursabilă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 12.928.365,91 lei fără TVA, pentru renovarea integrată a celor trei corpuri de clădire ce compun Opera Braşov.
Proiectul face parte din componenta V – Valul renovării, Operaţiunea B1 – Renovarea integrată – consolidare seismică şi renovare energetică moderată a clădirilor publice, iar finanţarea alocată acoperă 100% din cheltuielile eligibile.
Conform viceprimarului Flavia Boghiu, prin acest proiect se doreşte inclusiv montarea de panouri fotovoltaice şi amplasarea de staţii de încărcare a maşinilor electrice.
‘Astăzi am reuşit să depunem un nou proiect de finanţare prin PNRR, componenta ‘Valul renovării’, de data aceasta pe operaţiunea dedicată consolidării seismice şi renovării energetice clădirilor publice. Este vorba de renovarea integrată a Operei Braşov, una dintre clădirile reprezentative pentru cultura braşoveană. Prin această finanţare sperăm să obţinem fondurile necesare pentru consolidarea clădirii, reabilitarea termică, instalarea de panouri fotovoltaice, dar şi montarea unor staţii pentru încărcarea maşinilor electrice. Este un proiect important pentru municipalitate, mai ales că vizează infrastructura culturală, unul dintre domeniile prioritare pentru acest oraş’, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)