Primăria Braşov va deschide primul centru de vaccinare, la sfârşitul săptămânii, unde, începând din 15 ianuarie, se vor putea vaccina persoanele din categoriile prevăzute în etapa a doua de imunizare. Acest centru de vaccinare va funcţiona la sediul Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic şi Inovare (CATTIA), de pe strada Institutului (Bartolomeu) şi va avea cinci cabinete. ‘În aceste momente se stabileşte dacă sarcina privind personalul care va lucra în centre este a primăriilor sau acest personal va fi asigurat de la nivel central, cel puţin plata lui. Căutăm să integrăm în operaţiunea de vaccinare personalul de la cabinetele medicale şcolare, urmând ca apoi, în funcţie de decizia care se ia la nivelul Guvernului, să vedem de unde vom lua restul de resurse umane’, a declarat, într-o informare transmisă marţi, viceprimarul Flavia Boghiu, care coordonează campania de vaccinare la nivelul municipiului Braşov. Persoanele care se programează pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro începând cu data de 15 ianuarie vor beneficia de serviciile de vaccinare în condiţii de siguranţă, a menţionat sursa citată. Săptămâna viitoare se vor deschide şi celelalte trei centre din municipiul Braşov, astfel încât se va ajunge, în total, la 16 puncte de vaccinare. Celelalte 3 centre sunt la Căminul pentru persoane Vârstnice, de pe str. Gladiolelor, Sala Sporturilor, de pe b-dul Gării, şi fostul punct termic de pe strada Gloriei. Cel de al cincilea centru va fi amenajat la fostul cinematograf Popular, Aleea După Ziduri.