Comitetul de iarnă al Primăriei Municipiului Timişoara monitorizează permanent situaţia impusă de condiţiile meteo de iarnă şi ia măsuri corespunzătoare, având în vedere temperaturile mai scăzute şi ninsorile care au început de joi seara.
În cursul nopţii şi al dimineţii de vineri s-a intervenit pe arterele principale şi pe poduri, fiind împrăştiate 65 de tone de material antiderapant. Echipele operative sunt pregătite să intervină, iar în stoc sunt 900 tone material antiderapant, a transmis Biroul de presă al Primăriei Municipiului Timişoara.
Administraţia locală reaminteşte faptul că cetăţenii, instituţiile publice, firmele, persoanele juridice şi asociaţiile de proprietari au obligaţia de a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din faţa imobilelor şi a clădirilor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea, imediat după ninsoare. Aceştia au obligaţia şi de a curăţa rigolele din faţa caselor sau a magazinelor şi de a îndepărta zăpada şi gheaţa, ţurţurii de pe acoperişurile imobilelor, de pe burlane sau de atenţionare a pietonilor asupra pericolului iminent, prin marcarea corespunzătoare a perimetrului expus. Neîndeplinirea obligaţiilor amintite se sancţionează contravenţional.
Pentru a sesiza orice probleme legate de serviciile de deszăpezire de pe teritoriul oraşului, cetăţenii au la dispoziţie dispeceratul de serviciu, precum şi numere de telefon puse la dispoziţie de Biroul Salubritate al Primăriei Municipiului Timişoara.