Acasă652Primăria Sectorului 1 vrea să asigure o parte a cheltuielilor de funcţionare...

Primăria Sectorului 1 vrea să asigure o parte a cheltuielilor de funcţionare pentru patru spitale

Primăria Sectorului 1 vrea să asigure o parte a cheltuielilor de funcţionare pentru Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul de Copii ‘Grigore Alexandrescu’, Spitalul de Urgenţe Oftalmologice şi cel de Arsuri, după ce unităţile medicale au trimis solicitări în acest sens.

Un proiect de hotărâre pe această temă se află pe ordinea de zi a Consiliului Local al Sectorului 1 de joi.

Într-un comunicat de presă transmis, marţi, de primărie, se precizează că toate aceste patru spitale se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, fiind finanţate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, dar pot primi şi sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în condiţiile legii.

Proiectului de hotărâre precizează că, în prezent, resursele financiare proprii ale spitalelor sunt direcţionate pentru plata salariilor şi a contribuţiilor personalului, nefiind suficiente fonduri pentru celelalte cheltuieli necesare desfăşurării actului medical, cu atât mai puţin pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare, reparaţii curente, consolidare, extindere şi modernizare.

Finanţarea cheltuielilor de funcţionare a acestor unităţi sanitare se va realiza pe baza unui protocol de colaborare încheiat între Primăria Sectorului 1 şi fiecare spital în parte. Administraţia locală va acorda finanţarea doar pe baza unor documente justificative transmise de spitale în copie conform cu originalul: contracte, recepţii, facturi etc.

Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti a solicitat alocarea de fonduri pentru pentru plata utilităţilor şi reparaţiilor curente rezultate în urma evaluării tehnice, iar Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri – pentru plata utilităţilor (iluminat, încălzit, apă, canal, salubritate), pentru continuitatea serviciilor de mentenanţă şi reparaţiile instalaţiilor/echipamentelor şi pentru cheltuielile generate de obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

De asemenea, Spitalul de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ a cerut alocarea de fonduri pentru achitarea utilităţilor (energie electrică, gaze şi apă), precum şi pentru cheltuielile generate de verificarea instalaţiilor şi echipamentelor (de gaz metan, detecţie incendiu, conducte pentru distribuţie agent termic, abur, apă curentă, centrale termice), reparaţii curente la staţia de tratare a apei, iar Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca – pentru achitarea utilităţilor (energie electrică, gaze, apă, telefonie), precum şi pentru plata serviciilor de pompieri, pază şi curăţenie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks