Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională un proiect de hotărâre de Guvern care permite introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a opt noi molecule, dintre care două sunt aprobate pentru noi indicaţii terapeutice.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului transmis vineri AGERPRES, medicamentele sunt destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, diabet zaharat şi boli rare.
Pentru toate cele opt medicamente au fost emise decizii de includere condiţionată şi încheiate contracte cost-volum, a precizat Ministerul Sănătăţii.
‘Moleculele pentru care a fost emisă de către ANMDMR decizie de includere necondiţionată în lista medicamentelor compensate şi gratuite au fost trimise comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru estimarea consumului. În perioada imediat următoare, aceste medicamente vor fi incluse pe listă printr-o hotărâre de Guvern’, se arată în comunicat.
În cursul anului 2022, au fost introduse prin trei hotărâri de Guvern un număr de 76 de molecule noi faţă de anul 2021 când au fost introduse 56 de molecule.