AcasăPoliticaProtest al sindicaliștilor din Poliție: Solicitările adresate Guvernului se referă la restanţe,...

Protest al sindicaliștilor din Poliție: Solicitările adresate Guvernului se referă la restanţe, nu la majorări salariale

Preşedintele Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC), Vasile Zelca, a precizat, vineri, într-o declaraţie pentru AGERPRES, că solicitările adresate Guvernului se referă la restanţe, nu la majorări salariale, în ceea ce priveşte personalul din Poliţie, dar şi pentru cel din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN).

„Gândiţi-vă că sunt 15.000 de oameni lipsă (în Poliţie, n.r.), iar aceştia trebuie să le spună ceva guvernanţilor, şi anume că, anul trecut, au candidat la şcolile de agenţi de poliţie foarte puţini tineri. Media a fost de 1,4 candidaţi pe loc şi spune foarte multe despre activitatea acestei profesii şi faptul că, în anul 2022, s-a ocupat abia 74% din locurile scoase la concurs. Nu mai ţine doar cu vocaţia. Trebuie şi vocaţie pentru această meserie, normal, dar şi remunerare, astfel încât omul să poată întreţine o familie şi să aibă un trai decent. Până la urmă, noi nu vrem să ne îmbogăţim din salarizare. Ce cerem noi, şi aş vrea să mă citaţi exact ce vă spun, sunt restanţe, nu sunt majorări salariale. Nouă trebuia să ni se aplice Legea 153 din 2017, etapizat în patru ani. În acest moment, de la 1 ianuarie 2023 trebuie să intrăm în plată cu această Lege a salarizării. În 2017, am înţeles Guvernul şi ţara că nu sunt bani şi că trebuie să nu luăm aceste majorări, dar trebuiau luate etapizat. Dar în momentul în care nu se întâmplă acest lucru şi nu am predictibilitate în salarizare, începe degringolada”, a subliniat Zelca.

Potrivit reprezentantului sindical, numărul demisiilor din Poliţia Română s-a dublat în 2022 faţă de anul anterior, iar acest fenomen ar trebui să însemne un semnal de alarmă pentru Guvern.

„Oamenii pleacă în 2022, iar numărul demisiilor s-a dublat efectiv faţă de 2021. Am ajuns la 500 de demisii în Poliţie, iar asta este un semnal pentru Guvern: „Domnule, de ce pleacă oameni?”. Ştiţi cum o să ajungem? Eu am o vorbă: n-o să mai fie poliţişti de frontieră care să apere graniţele, n-o să mai fie poliţişti care să asigure ordinea publică şi n-o să mai avem nici militari care să bage obuzul pe ţeava tunului. Degeaba avem tunuri, degeaba avem dotări, degeaba avem clădiri frumoase la frontieră, dacă nu vom avea pe cine să punem în ele să facă treabă. În condiţiile în care se aud tunurile cum bubuie la est de graniţă, avem un război în plină desfăşurare şi e destul de belicos în declaraţii cel care l-a pornit, noi nu avem reacţii. Am sugerat şi domnului prim-ministru, când ne-am întâlnit, că aşa cum ţara a înţeles că e nevoie de medici, în pandemie, cu siguranţă ţara va înţelege că e nevoie de această familie ocupaţională, având în vedere ce se întâmplă lângă noi şi nici nu sunt semne că se va opri. Noi ne dorim normalitate dacă se aplică Legea 153 aşa cum a fost votată, dacă se aplică Legea 223 privind pensiile militare, aşa cum a fost votată. Mai cerem un statut modernizat al poliţistului, adaptat la realităţile de astăzi, şi un Ghid al carierei poliţistului, care în momentul de faţă lipseşte cu desăvârşire”, a punctat Vasile Zelca.

Articolul Protest al sindicaliștilor din Poliție: Solicitările adresate Guvernului se referă la restanţe, nu la majorări salariale apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks