Acasă652Psihologul din Târgovişte angajat cu diplomă falsă la spital nu era membru...

Psihologul din Târgovişte angajat cu diplomă falsă la spital nu era membru al Colegiului Psihologilor din România

Psihologul din Târgovişte bănuit de înşelăciune şi exercitarea fără drept a profesiei, după ce s-a angajat la spital cu o diplomă falsă, nu este membru al Colegiului Psihologilor din România. ‘Faţă de informaţiile apărute în mass-media privind efectuarea, în cursul zilei de 13.01.2021, de către Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a două percheziţii în Târgovişte, la o persoană bănuită de înşelăciune şi exercitarea fără drept a profesiei de psiholog, Colegiul Psihologilor din România face următoarele precizări: persoana în cauză nu este membru al Colegiului Psihologilor din România şi nu deţine calitatea de psiholog cu drept de liberă practică în România’, a precizat, miercuri, Colegiul Psihologilor din România. Conform IGPR, în baza unui atestat de liberă practică falsificat, persoana bănuită ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte şi din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite la nivelul unităţii angajatoare. ‘Astfel, aceasta ar fi evaluat cognitiv şi neuropsihic pacienţii unităţii spitaliceşti, personalitatea şi mecanismele de adaptare ale acestora, gradul de discernământ, ar fi acordat asistenţă de specialitate şi ar fi completat 1.381 de fişe de observaţie/evaluare, doar în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018. Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât şi prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituţiei angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parţial, pentru perioada 2011-2019. Prejudiciul va fi calculat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză’, a mai informat IGPR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks