Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a catalogat informaţiile potrivit cărora şi-ar dori şefia filialei PSD Bucureşti drept ‘intoxicare’ şi ‘o încercare de compromitere’.
‘Este doar o intoxicare care probabil are ceva în spate sau un scop, că nu se întâmplă aşa ceva din senin. Ca să poţi să faci lucrul acesta trebuie îndeplinite două condiţii. În primul rând, să îţi doreşti şi al doilea lucru este să faci ceva în acest sens – să te întâlneşti, să ai… Eu nici nu îmi doresc, nici nu m-am întâlnit cu nimeni şi nu am discutat cu nimeni acest subiect care a venit de pe mai multe surse aparent. (…) Apropo de şefia acestei filiale Bucureşti – este o filială complicată, cu filiale de sector şi aşa mai departe. Lucrul care mă împiedică, în afară de cele două motive, este şi lipsa timpului. Am foarte multă treabă. Stau între 12 şi 14 ore pe zi la Ministerul Sănătăţii sau în alte locuri unde trebuie să ajung datorită activităţii de la Ministerul Sănătăţii. Este clar că este o intoxicare’, a afirmat ministrul, duminică, la Prima TV.
În opinia sa, este vorba despre ‘o regie’ care are ca ‘scop de compromiterea şi crearea’ unor tensiuni în PSD.
‘Este clar că a existat o regie. Cred că regia asta nu este chiar întâmplătoare şi mai degrabă scopul a fost o încercare de compromitere şi de creare a unor tensiuni poate în cadrul PSD, pentru că altă explicaţie nu găsesc’, a mai spus Rafila.