Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se va deplasa, săptămâna viitoare, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, unde, la începutul lunii octombrie 2021, mai mulţi pacienţi au murit în urma unui incendiu izbucnit la o secţie a unităţii medicale.
‘Săptămâna viitoare mă voi duce la Constanţa, pentru că şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi. Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul ‘Matei Balş’, după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare’, a declarat Rafila, vineri, într-o conferinţă de presă.
În opinia sa, în ultimii doi ani a lipsit încrederea oamenilor în autorităţi şi chiar în profesioniştii din sistemul de sănătate.
‘Ceea ce a lipsit foarte mult în ultimii doi ani a fost încrederea oamenilor în autorităţi, încrederea oamenilor, câteodată, în profesioniştii din sistemul de sănătate, încrederea profesioniştilor în autorităţi că le sprijină şi le respectă activitatea. Cred că este momentul să încetăm cu polemicile, să fie solidari şi să avem încredere unii în ceilalţi, să putem să trecem peste acest val pandemic’, a spus el.
Vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vizitat Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ din Capitală, unde a discutat cu echipa de conducere şi cu şefii de secţie despre pregătirea unităţii sanitare în acest context epidemiologic şi a vizitat mai multe secţii.