Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că proiectul privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate urmează să fie trimis în luna martie către celelalte ministere pentru aviz.
Potrivit ministrului, termenul de înfiinţare al agenţiei este data de 30 iunie.
‘Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. Până săptămâna trecută a fost finalizat draftul de ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea acestei agenţii în subordinea Ministerului Sănătăţii, după consultări în cadrul ministerului şi cu Comisia Europeană. Ne găsim acum în procedura de avizare internă a acestei ordonanţe de urgenţă. În luna martie ea va fi trimisă celorlalte ministere avizatoare, urmând ca în lunile aprilie – mai această ordonanţă de urgenţă să fie aprobată de către Guvernul României, termenul de înfiinţare a acestei agenţii fiind trimestrul doi al anului 2022, adică data de 30 iunie, dar încercăm să devansăm aceste termene prin ceea ce facem’, a spus Rafila, la o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, o altă măsură din PNRR se referă la construirea a cel puţin 25 de unităţi medicale spitaliceşti selectate dintr-o listă ‘iniţială’ de 49. ‘Are ca termen anul 2026. Ea este însoţită şi de dotare’, a afirmat demnitarul.
Alte componente în PNRR privind sănătatea urmăresc reforme care ţin de dezvoltarea capacităţii pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate, dezvoltarea capacităţii de investiţii în infrastructura sanitară, respectiv dezvoltarea capacităţii de management al serviciilor de sănătate şi managementul resurselor umane.
‘Finanţarea pentru aceste trei reforme este în valoare de 180 de milioane de euro. (…) Este vorba despre dezvoltarea structurii medicale prespitaliceşti. În principiu, dezvoltarea de centre medicale comunitare şi dotarea cabinetelor de medicină de familie, respectiv dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice, adică dezvoltarea unor spitale care ar trebui să ofere serviciile de sănătate care încă nu există în diverse zone din ţară’, a arătat ministrul.
Rafila a declarat că Măsura 366, care a fost realizată în luna decembrie, prevede adoptarea criteriilor de prioritizare a investiţiilor în centrele comunitare integrate.
‘A fost deja adoptat acest act normativ. El a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii decembrie. În trimestrul al doilea avem două măsuri la care se lucrează: intrarea în vigoare a cadrului legislativ privind dezvoltarea capacităţii pentru managementul serviciilor de sănătate şi managementul resurselor umane şi intrarea în vigoare a legislaţiei privind cadrul strategic pentru dezvoltarea resurselor umane în sănătate. Deja lucrăm la acest lucru. Deja a fost aprobat prin ordin de ministru. (…) Proiectul de dezvoltare a resurselor umane în sănătate ar trebui să fie finalizat la sfârşitul anului 2022’, a mai susţinut ministrul Sănătăţii.