Kramatorsk, 22 apr – Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Unul dintre cele mai importante oraşe ucrainene din regiunea Doneţk, Kramatorsk, trăieşte zi de zi sub presiunea atacurilor aeriene şi sub ameninţarea unor eventuale atacuri terestre în care Bahmut ar cădea.
Localitatea, care avea peste 200.000 de locuitori, este acum depopulată. Ea a devenit cartierul general al armatei ucrainene pe frontiera de est, iar cele câteva supermarketuri care încă mai funcţionează îşi vând marfa în special militarilor. Toate hotelurile şi restaurantele sunt închise, iar blocurile, multe dintre ele afectate de explozii, sunt aproape goale.
‘Vecinii mei sunt fie plecaţi din oraş, fie sunt pe front’, a declarat, pentru AGERPRES, un bărbat de peste 60 de ani, care deşi nu este înrolat în armată a decis să rămână în Kramatorsk, situat la doar 50 de kilometri de linia frontului.
Alarmele sună de câteva ori pe zi, iar imaginile sunt dezolante. Fie că sună sirenele, fie că e linişte, străzile sunt aproape goale. Doar maşinile militarilor, tancurile şi camioanele armatei fac ca oraşul să nu pară pustiu.
Volodea are 65 de ani şi nu a fost trimis pe front. A rămas în oraş, de unde observă cu tristeţe pustietatea şi de unde simte cu frică ameninţarea atacurilor ruseşti.
‘Sunt născut în Kramatorsk. Acum e mult mai rău. Până la război a fost bine, dar acum a rămas lumea fără locuri de muncă. Oameni, câţi mai sunt, încearcă să facă faţă. Cum s-ar spune – am început să ne obişnuim. Oricum este greu. Este foarte greu. Ne gândim să plecăm unde vedem cu ochii’, mărturiseşte bărbatul.
O localnică se plimbă prin zona ultracentrală a oraşului Kramatorsk cu gândul la viaţa de dinainte de război. Ea îşi aminteşte cum toate aleile erau pline de tineri şi copii, de oameni veseli şi optimişti. Atacurile de după 24 februarie 2022 au dat totul peste cap.
‘Înainte de război, era un oraş luminos, prosper. Oamenii se plimbau pe aleile din parc, aici era tot timpul aglomeraţie. Intenţionat am ieşit în piaţă să văd cum este. Cândva erau numai mame cu copii, pe plăci, un oraş viu, plin de viaţă. Acum este un oraş de lângă linia frontului. Asta se vede, se simte’, susţine femeia, care şi-a închis afacerea şi pentru o vreme a plecat la Kiev.
Kramatorsk, care a devenit capitala de facto a regiunii după ce oraşul Doneţk a fost capturat de ruşi, a fost un important centru industrial al Ucrainei. A fost unul dintre cele mai mari combinate de maşini grele din Ucraina şi un nod important de transport, cu o magistrală feroviară care leagă oraşele din sudul şi estul bazinului Doneţk cu Nordul şi Vestul regiunii.
Între 12 mai şi 5 iulie 2014, oraşul a fost ocupat de forţele separatiste susţinute de Rusia din aşa-numita ‘Republică Populară Doneţk’. În cursul bătăliilor, unele fabrici au fost parţial distruse şi 50 de oameni au fost ucişi. După eliberarea oraşului, în octombrie 2014, Kramatorsk a devenit centrul administrativ provizoriu al regiunii Doneţk. Pe 10 februarie 2015, oraşul a fost lovit de rachetele ruseşti ‘Smerci’ lansate din Gorlovka ocupată, atacul fiind soldat cu 17 morţi şi 64 de răniţi.
Pe 8 aprilie 2022, Gara din Kramatorsk, folosită pentru evacuarea civililor, a fost lovită de două rachete ale armatei ruse, ucigând peste 50 de persoane, dintre care cinci copii. Au fost rănite cel puţin 98 de persoane.