Reţeaua de medicină şcolară din Bucureşti, care are 609 cabinete, beneficiază începând de vineri de un program informatic, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Vasile Apostol, care a spus că proiectul este unic în ţară.
‘Începând de astăzi, Reţeaua de medicină şcolară din Bucureşti a Primăriei Capitalei beneficiază de un program informatic. (…) Digitalizarea presupune simplificarea activităţii cadrelor medicale, gestionarea riguroasă a stocurilor de medicamente şi materiale sanitare, automatizarea abordărilor statistice şi un management mai eficient al stării de sănătate a copiilor şi tinerilor. Facilităţile acestui program informatic sunt următoarele: dosarul electronic pentru fiecare elev permite accesarea istoricului medical şi a formularelor medicale, consultarea fişelor medicale electronice, prescripţii, diagnostice, plan de tratament, evidenţa tratamentelor şi consultarea istoricului de tratament, rapoarte – obţinerea unor rapoarte care conţin date prelucrate şi sintetizate oferind informaţii critice în procesul de dezvoltare a strategiilor pe termen mediu şi lung, ţine evidenţa stocurilor şi tot ce înseamnă zona de organizare a resurselor umane, organizare financiară. Programul se numeşte Medschool, este unic în România’, a afirmat directorul.
El a precizat că nu se va stoca nimic din punct de vedere medical în soft fără ca părinţii să îşi exprime acordul.
‘Din perspectiva stocării informaţiilor medicale pentru elevii din Bucureşti, nu se va stoca nimic din punct de vedere medical în softul nostru decât cu acordul părinţilor. (…) Pentru anul trecut avem deja 90.000 de acorduri din partea părinţilor de a stoca în cloud – în sistemul informatic – elemente ce ţin de fişa medicală a copilului. Vom stoca numai pentru copiii pentru care avem acord. Din cei 250.000, avem 90.000 de acorduri pe care le-am obţinut din partea părinţilor’, a explicat Vasile Apostol.
Acesta a făcut apel la părinţii care anul trecut au refuzat să îşi dea acordul să îşi reconsidere poziţia.
‘Încurajez şi vin cu rugămintea către părinţi să îşi reconsidere poziţia, cei care anul trecut au refuzat. Cei care anul trecut nu au avut copii la şcoală şi vor avea anul acesta să înţeleagă că este un demers absolut legal, că stocarea se face în condiţiile legislaţiei în vigoare şi că cel mai important aspect în ceea ce priveşte această stocare este că putem oricând să avem un registru al bolilor copiilor din Bucureşti, dacă avem o stocare în cloud. Ne adaptăm în lipsa acordurilor părinţilor în sensul în care stocarea informaţiilor se va face ca şi până acum pe fişa scriptică, letrică care există în cabinete. Este un proiect pe care Primăria Cluj ni l-a cerut ca şi exemplu de bună practică’, a mai spus Apostol.
Reprezentantul Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar – Bucureşti, Eugen Ilea, a spus că noul program este foarte util atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, dar şi personal medical.
‘În ceea ce priveşte aceste soft, discuţia este de foarte mult timp. Ne-am dorit acest lucru mai ales din perspectiva în care noi, părinţii, atunci când ne mutăm copiii sau ne înscriem copilul într-o anumită unitate şcolară avem nevoie să luăm nişte documente de la medicul de familie, de la vechea unitate şcolară să mergem cu ele către noua unitate şcolară. Prin digitalizare se vor simplifica foarte mult aceste acţiuni. Avem nevoie de un sistem digital, astfel încât oricând un medic, când are nevoie de un istoric al copiilor, dacă se întâmplă ceva în unitatea şcolară, să poată să acceseze o asemenea bază de date, astfel încât copilul respectiv să poată să primească ajutorul necesar în cât mai scurt timp posibil. (…) Transmit tuturor părinţilor pe care îi interesează sănătatea copiilor să facă aceste demers pentru grija şi sănătatea copiilor noştri. (…) Acest program ar trebui implementat la nivel naţional’, a susţinut Ilea.
Şi preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, este de părere că un astfel de proiect ar trebui să fie dezvoltat în toată ţara.
‘Aveţi un proiect major care ar trebui transpus cumva la nivel naţional. (…) În reţeaua de medicină şcolară sunt aproximativ 1.000 de salariaţi, printre care şi membrii noştri. Acest program cu siguranţă le va uşura munca. Este ideal ca asistentul medical să se ocupe de partea medicală şi nu de hârţogăraie. Aceste program digitalizat ne ajută şi pe noi, ajută şi părinţii, ajută şi elevii şi cu siguranţă statul român’, a arătat liderul de sindicat.
Medicul coordonator în reţeaua de medicină şcolară din Sectorul 3, Corina Brateş, a asigurat părinţii că nicio manevră nu se va face în cabinetul medical fără acordul lor.
‘Avem personal care va asigura un triaj observaţional, pentru că în această perioadă de pandemie nu se pot face toate manevrele care sunt clasice într-un triaj, dar îi rugăm pe toţi părinţii să colaboreze cu cadrele medicale, astfel încât niciun potenţial infectat să nu intre în şcoală. Să fie siguri că nicio manevră care se face în şcoală nu se face fără acordul dumnealor şi că tot ceea ce facem este în interesul copilului. Acordurile care se cer pentru a face astfel de acţiuni, de a implementa diferite programe de digitalizare, de a face testări sau vaccinări – toate se referă la buna colaborare şi la siguranţa pe care vrem să o transmitem familiilor’, a subliniat medicul.
Reţeaua de medicină şcolară din Bucureşti însumează 609 cabinete medicale şcolare în instituţiile de învăţământ de stat – grădiniţe, şcoli şi universităţi. Astfel, 452 de cabinete sunt de medicină generală, iar 157 de cabinete de medicină stomatologică.
În reţea lucrează 869 de cadre medicale: 266 medici şi 603 asistenţi medicali.