Un medic născut în Bucureşti şi care ar fi putut rămâne în Capitală, unde a şi lucrat ca stagiar la Spitalul Floreasca, după terminarea facultăţii, pe care a absolvit-o cu 10, este, de 30 de ani, medicul ‘moţilor’ dintr-o comună din Munţii Apuseni, cu sate şi cătune răsfirate pe zeci de kilometri.
‘Chiar dacă aş fi putut avea o carieră diferită în medicină, mie îmi face plăcere ceea ce fac acum. Nu regret sub nicio formă. Oricând aş lua-o de la capăt’, a spus, pentru AGERPRES, Christian Ciubotărescu, întrebat dacă are momente în care regretă decizia de a opta pentru o carieră în mediul rural, într-o zonă montană, departe de oraşul în care s-a născut.
Pasionat încă din liceu de speologie, Christian Ciubotărescu şi-a dorit să profeseze într-o zonă carstică.
‘Sunt bucureştean, părinţii mei la fel, acolo am făcut facultatea. Însă eu am fost pasionat din liceu de speologie, adică de explorarea şi descoperirea peşterilor, după cum spunea Emil Racoviţă, ‘m-am îndrăgostit de studiul lucrurilor care se găsesc sub pământ’. Am lucrat în Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă, actualul Spital Floreasca. (…) Ca principiu, pe vremea respectivă se spunea că posturile de medici sunt ‘undeva pe unde trece trenul’ şi ‘unde nici nu trece, nici nu se aude”, a menţionat medicul.
Urmărind ‘Viaţa medicală’, revistă unde se publicau, atunci, locurile unde erau cabinete medicale disponibile, Christian Ciubotărescu a descoperit că erau trei în zone carstice, şi anume în Mehedinţi, Bihor şi Alba.
‘Mi-am ales Gârda de Sus, zona cu platoul cu Gheţarul de la Scărişoara. Se întâmpla în 1993’, a precizat acesta.
Medicul îşi aminteşte cum iarna mergea cu sania trasă de cai pentru a putea ajunge la pacienţi şi foarte mult pe jos, într-o comună care ‘de la cap la cap ar fi cam 40 de kilometri’, cu sate împrăştiate pe toată suprafaţa muntelui.
‘Gârda de Sus are 17 sate, fiecare sat având mai multe cătune. De mers era foarte dificil, mergeai foarte mult pe jos. Nu aveai cum să ajungi nici măcar în apropierea zonelor respective iarna, când nu se deszăpezea nimic, era complet închis. Se circula parţial cu sania trasă de cai. Nici asta nu era o aventură foarte plăcută, fiindcă oricâte pături ţi-ai pune peste genunchi şi te-ai acoperi, dacă stai aşa trei-patru ore, mai bine mergi pe jos trei-patru ore, că îngheţi. De prin noiembrie până aproape de mai, în aprilie încă mai era zăpadă’, îşi aduce aminte doctorul moţilor din Gârda de Sus.
Nici în ceea ce priveşte transportul spre oraş nu era simplu, la vremea aceea.
‘Era o linie de autobuz mai importantă, se numea ‘rapida’, care lega Oradea şi Alba Iulia. Aşa-i spuneau localnicii, ‘rapida de Oradea’, în sensul că nu oprea neapărat peste tot, în toate localităţile, dar cine îi făcea semn oprea. Infrastructura rutieră s-a dezvoltat, mi-am cumpărat maşină între timp. Sunt mai multe opţiuni de transport faţă de cum era atunci când am venit, când doar câteva persoane îşi permiteau să aibă maşină. Era dificil atunci’, menţionează medicul.
Nici să vorbească la telefon cu părinţii şi prietenii nu a fost uşor multă vreme.
‘Era telefon cu manivelă. Era un telefon fix, cu manivelă, în momentul în care învârteam de manivela respectivă suna la o centrală aici, în Gârda. Centrala de aici făcea legătura cu centrala din Câmpeni, aceasta cu cea din Alba Iulia şi abia apoi, de la Alba Iulia se putea vorbi direct la Bucureşti. În perioada respectivă era un fel de telefonul fără fir, prin centraliste’, îşi aduce aminte, amuzat, bărbatul.
Christian Ciubotărescu spune că, la început, localnicii l-au privit ca pe ‘ceva foarte ciudat’, pentru că mergea în locuri pe care oamenii le evitau în general, adică peşterile.
‘Peşterile nu sunt doar nişte goluri subterane, în interior se găsesc insecte, diverse alte tipuri de vietăţi. E foarte interesant cum s-au format aceste peşteri, foarte interesante formaţiunile care se pot găsi în diferite peşteri. Asta m-a atras, de fapt. Se mergea cu lampa de carbid în perioada aceea, în condiţii mult mai grele decât acum, mă refer ca iluminat. În perioada respectivă, eram o ciudăţenie, ca să zic aşa. Faptul că mergeam pe teren, la persoane greu transportabile, la bătrâni, a fost pozitiv’, a adăugat medicul.
Într-o noapte, când se întorcea spre casă, Ciubotărescu a dat ‘nas în nas’ cu un urs. Se afla într-o zonă nelocuită, când a văzut că îi trece prin faţă ceva ce a avut impresia că e o oaie rătăcită.
‘Nu s-a uitat spre mine. Eu eram cu lampa de carbid. M-a lovit un miros foarte puternic de hoit. De fapt, era ursul, care a trecut la 4-5 metri de mine. Nu a fost ceva care să mă sperie. În perioada aceea, înspre comuna Pietroasa (judeţul Bihor – n.r.), exista un observator de urşi, unde veneau ca să vadă câte exemplare sunt. Acest observator era la mai puţin de 20 de kilometri de linie de mers prin pădure de zona noastră. Acei urşi se obişnuiau şi cu mirosul de om, şi cu carnea (li se dădea ca hrană carne de animal – n.r.). Însă odată cu intrarea în Uniunea Europeană, nu au mai avut voie să-i hrănească cu carne, ci numai cu vegetale, şi încet, încet, s-au dezobişnuit să mai atace gospodăriile. Mai sunt lupi în zonă, ei fură câini din coteţ. M-am întâlnit şi cu un lup, dar doar de la distanţă. Impresia mea e că ei nu sunt atraşi, nu ne văd pe noi ca o pradă. Mai degrabă fug de noi, când nu e vorba de o haită’, a povestit doctorul.
Pasionat de speologie, medicul a fondat în 1994 Asociaţia Speologică Sfinx. Alături de speologi de la un club din Aleşd, judeţul Bihor, a publicat în 1995 Buletinul speologic Gârda şi a avut articole în diverse publicaţii specializate.
‘Sper ca anul viitor, când se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Speologice Sfinx Gârda, care a fost prima asociaţie cu sediul în mediul rural, să public poate ceva mai amplu. (…). Încerc să abordez partea apropiată turiştilor. (…) Mă voi axa pe lucruri de importanţă turistică, cum ar fi Cetăţile Ponorului, Coiba Mare, accesibile turiştilor’, a spus acesta.
Christian Ciubotărescu a punctat că nu este fascinat doar de zona de peşteri, ci şi de cultura locală, de arhitectura locală, de cum sunt formate în zonă familiile şi grupurile de oameni.
De-a lungul timpului a încercat să promoveze zona din punct de vedere al conservării peşterilor, dar şi turistic. ‘Să încercăm să o facem cunoscută, să vină turiştii, să înţeleagă importanţa zonei noastre’, arată el.
Prin intermediul Asociaţiei Izvoarele Arieşului, Christian Ciubotărescu a contribuit la realizarea unor noi trasee turistice, a unor puncte de atracţie culturale, cum este dezvoltarea satului Pătrăhăiţeşti, unde există două muzee, unde se pot vedea produse ca ciubăraşe, produse artizanale care se produc în zonă şi se poate afla direct de la localnici cum se cântă din tulnic sau cum arată hainele tradiţionale.
Încet, încet, a început să se dezvolte şi partea de cazare turişti, fiind construite multe pensiuni, iar în momentul de faţă, zona e într-o continuă dezvoltare din acest punct de vedere, afirmă medicul.
‘E fascinantă această zonă, am rămas profund impresionat, am fost să fotografiez wild life, adică animalele sălbatice din zonă. (…). Sunt foarte pasionat şi de vegetaţia din zonă. Este una unică şi extraordinară’, a subliniat Ciubotărescu, care, fiind pasionat şi de filmat şi de fotografiat, încearcă să surprindă astfel cât mai mult din natură.
El spune că este foarte interesant şi cum trăiesc moţii, cum în timpul verii merg ‘cu căţel, cu purcel’ în zona montană mai ridicată, pentru a lăsa să crească iarba pe lângă casă, unde se întorc doar atunci când trebuie să cosească. ‘Târgul de pe Găina era semnalul ca oamenii să revină din munte şi atunci începea vremea coasei. După aceea, reveneau iar în munte, Călineasa e una dintre poienile unde merg oamenii din zonă, unde stăteau până toamna târziu. Ritmul ăsta rural e fascinant’, a adăugat Ciubotărescu.
Acesta a atras atenţia asupra riscului depopulării zonei. A dat ca exemplu ceea ce s-a întâmplat într-o comună vecină, Vidra, în satul Poieni. ‘Avea curent electric, cămin cultural, şcoală, magazin. În intervalul ăsta de 30 de ani, am văzut cum pur şi simplu acel sat a dispărut. Şcoala, o construcţie mare, din cărămidă, care avea mai multe clase, e în ruină. Eu sper ca prin turism oamenii să-şi găsească o alternativă la viaţa rurală şi să poată să-şi păstreze tradiţiile şi modul de viaţă. Asta sper să se întâmple’, a transmis el.
Ciubotărescu a accentuat că important pentru Munţii Apuseni este natura antropizată, adică natura cu oameni, oamenii în natură. ‘Ăsta e specificul Munţilor Apuseni. Nu natura în sine. Trebuie conservaţi oamenii în natură, cu activităţile lor şi cu traiul lor. Nu trebuie conservată natura ca atare. În momentul în care conservi natura ca atare, ce se va întâmpla în timp: pădurea va invada zonele unde nu se mai coseşte şi nu mai păşunează animale. Or, ce e interesant pentru Munţii Apuseni e comunitatea umană care trăieşte în zonă’, a susţinut acesta.
În ceea ce priveşte oraşul în care s-a născut, unde locuiesc fratele şi sora sa, medicul spune că nu mai merge foarte des la Bucureşti, după ce părinţii săi au decedat, ‘poate de două ori pe an’.
‘Mi se pare interesant (Bucureşti – n.r.), dar nu mi-ar face plăcere să trăiesc într-un oraş. Nu vorbim doar de Bucureşti. Acum, odată cu internetul şi televiziunile prin satelit, posibilitatea de informare este foarte mare. Oricine ar putea să crească în zonă rurală şi să nu ducă lipsă de informaţie. Singurul lucru care lipseşte este interacţiunea directă. Nu poţi să ai experienţa unei piese de teatru văzute în sala unui teatru cu ceva filmat. În schimb, partea de cultură, de natură din zonă este cea care m-a determinat să rămân aici’, a conchis medicul de familie din Gârda de Sus.
