Guvernul României a aprobat miercuri Memorandumul pentru aprobarea constituirii grupului de lucru interinstituţional pentru înfiinţarea unui Centru de Excelenţă al Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) la Bucureşti.
‘Documentul aprobă crearea unui grup interinstituţional, la nivel de secretar de stat sau asimilat cu această funcţie, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, pentru avansarea propunerilor de organizare şi funcţionare a unui Centru de Excelenţă ca organism al OMS Europa’, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Grupul de lucru va cuprinde reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului General al Guvernului, RAPPS şi ai Departamentului Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale.
De asemenea, la şedinţele grupului de lucru pot participa şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.
Potrivit sursei citate, constituirea unui Centru regional de excelenţă în România reprezintă o parte a iniţiativei OMS Europa dedicată evaluării impactului elementelor comportamentale şi culturale asupra sănătăţii.
Iniţiativa urmăreşte:
* sprijinirea ţărilor interesate, precum şi a structurilor regionale şi subregionale, pentru a identifica oportunităţi de adoptare şi creare de bune practici în promovarea unei culturi a sănătăţii;
* să producă un compendiu de bune practici pentru a face politicile, procesele, procedurile şi reglementările adecvate cultural, centrate pe oameni şi uşor de utilizat, cu accent deosebit pe includerea informaţiilor despre experienţa pacientului în elaborarea politicilor;
* înfiinţarea unui centru de resurse pentru cercetările emergente privind factorii comportamentali şi culturali care afectează comportamentul în ceea ce priveşte sănătatea.