Direcţia de Sănătate Publică Sălaj a primit până în prezent 23.240 de doze de vaccin antigripal, în şase tranşe, pentru campania de vaccinare gratuită, fiind deja administrate 7.308 doze, iar alte 12.840 fiind distribuite pentru administrare în judeţ, în această săptămână. Potrivit precizărilor făcute pentru AGERPRES de directorului DSP Sălaj, Ligia Marincaş, în ceea ce priveşte vaccinurile administrate, 3.328 au fost pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani, 2.210 pentru bolnavi cronici, 253 pentru copii cu vârste de la şase luni, la 59 de luni, 858 personalului medical, 46 pentru gravide şi 613 rezidenţilor din instituţiile de protecţie socială. Ca în fiecare an, campania de vaccinare se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Referitor la vaccinurile gripale contra cost, conform preşedintelui Colegiului Farmaciştilor Sălaj, Felicia Fărcaş, în farmaciile din judeţ a ajuns un număr foarte mic de vaccinuri. ‘Din septembrie ni se tot promite că vom primi vaccinuri. Că săptămâna viitoare, că în cea care urmează şi tot aşa. De primit, am primit un număr foarte, foarte mic de vaccinuri. Trebuie însă remarcat faptul că nu a fost cerere foarte mare’, susţine Felicia Fărcaş. Totodată, în opinia sa, vaccinarea în luna decembrie nu va mai avea efect, în condiţiile în care se recomandă ca ea să se facă începând cu luna octombrie şi până în noiembrie. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Mihai Simionescu)