AcasăStiri generaleSălaj: Ştafeta Veteranilor Invictus, la Zalău

Sălaj: Ştafeta Veteranilor Invictus, la Zalău

Ştafeta Invictus a fost predată, luni, de voluntarii clujeni colegilor lor din Sălaj, care vor ajunge cu ea la Carei, pe 25 octombrie, de Ziua Armatei.

Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii defăşurate în curtea primei cazărmi a Zalăului, astăzi sediul Consiliului Judeţean Sălaj, toţi membrii celor două ştafete fiind recompensaţi cu trandafiri de către elevi din municipiu.

‘Îmi revine onoranta datorie de a prelua ştafeta de la Grupul Invictus Cluj, înmânată fiind de către domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, urmând să o duc la locul simbol unde s-a eliberat ultima brazdă de pământ românesc din Ardealul de Nord-Vest, mai precis la monumentul care comemorează eroismul Armatei Române în cel de-Al Doilea Război Mondial, de la Carei. Ştafeta, simbolizată prin tricolorul românesc, face şi va face legătura perpetuă între trecutul nostru istoric şi viitorul care nu se lasă aşteptat. Doresc să împărtăşesc cu dumneavoastră emoţiile care mă stăpânesc în aceste clipe şi să reverberăm cu toţii omagiul şi recunoştinţa pe care o datorăm, generic spus, Eroului Necunoscut – Ostaşul român’, a precizat, la festivitatea de luni, Dan Magdaş, membru al Ştafetei Invictus Zalău.

Din această ştafetă fac parte militari din cadrul Centrului Militar Judeţean, ai Garnizoanei 69 Artilerie Mixtă ‘Silvania’ şi ai Jandarmeriei Sălaj.

Ajunsă la a X-a ediţie, Ştafeta Veteranilor Invictus se desfăşoară anul acesta în perioada 4 – 25 octombrie. Evenimentul este organizat anual, la nivel naţional, de către Asociaţia Voluntarilor Invictus, cu scopul de a promova eroii de ieri şi de astăzi, prin intermediul sportului.

Cel mai important moment va avea loc de Ziua Armatei, pe 25 octombrie, la Carei, unde Ştafeta Veteranilor Invictus va prezenta simbolic onorul tuturor eroilor de ieri şi de astăzi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks