Acasă93Salvamont Harghita: Condiţii excelente de schi pe pârtiile din judeţ; risc de...

Salvamont Harghita: Condiţii excelente de schi pe pârtiile din judeţ; risc de avalanşă în munţii Călimani

Pârtiile din judeţul Harghita continuă să fie funcţionale, condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind extraordinare, a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, care a avertizat şi asupra pericolului producerii de avalanşe în munţii Călimani.

Fekete Ors spune că stratul de zăpadă pe pârtiile din judeţ ‘este de minim un metru’, iar condiţiile de schi sunt mai bune decât au fost în timpul iernii.

Potrivit sursei citate, salvamontiştii sunt prezenţi pe pârtiile de schi, chiar dacă sunt obosiţi, din cauza numărului mare de intervenţii din acest sezon.

‘Condiţii de schi sunt extraordinare pe toate pe toate pârtiile din judeţ, cum nu au mai fost în acest an, mai bune decât în lunile din iarnă. (…) Salvamontiştii sunt prezenţi, ne facem datoria. Acolo unde funcţionează pârtiile de schi şi unde am fost solicitaţi, ceruţi, doriţi, acolo suntem prezenţi cu toate efectivele. Circa 50 de salvatori montani sunt prezenţi pe pârtiile de schi din judeţul nostru’, a declarat şeful salvatorilor montani harghiteni.

Acesta a spus că, în fiecare week-end sunt cel puţin 20 de intervenţii pe pârtiile de schi, iar de la începutul sezonului salvamontiştii au acordat primul ajutor în cazul a peste 250 de accidente la schi.

‘În această perioadă intervenţiile nu mai sunt atât de multe, pentru că nu mai sunt atât de mulţi oameni pe pârtii, s-au cam săturat de zăpadă. Dar, în fiecare week-end avem minim 20 de intervenţii. De la începutul sezonului, salvamontiştii au intervenit în peste 250 de accidente pe pârtii, ceea ce este extraordinar de mult, mult mai mult faţă în alţi ani. Prezenţa pe pârtii a fost mult mai ridicată, din cauză că oamenii nu au putut pleca în altă parte să schieze. (…) Am avut un sezon foarte, foarte greu, am avut şi mai multe persoane decedate’, a spus Fekete Ors.

De asemenea, el i-a avertizat pe iubitorii de drumeţii montane că este risc maxim de avalanşă în munţii Călimani şi le-a recomandat ca în această perioadă să meargă în ture mai scurte şi nu în zone înalte.

‘Să aibă foarte mare grijă, mai ales în munţii Călimani este pericol maxim de avalanşă, cinci din cinci, având în vedere straturile noi de zăpadă care s-au depus peste cel existent şi este pericol extraordinar de mare. Deci, recomandarea este să nu meargă în ture la altitudine, să rămână în zone joase şi în ture scurte. Zăpada este foarte mare în munţi, temperaturile sunt scăzute, iar vremea este capricioasă. Şi, cel mai important este să ne informeze, să ştim despre ei’, a mai spus şeful Serviciului Salvamont Harghita.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks