Acasă55Satu Mare: Deputatul Radu Panait (USR) doreşte reabilitarea castelului din Medieşu Aurit

Satu Mare: Deputatul Radu Panait (USR) doreşte reabilitarea castelului din Medieşu Aurit

Deputatul USR Radu Panait a anunţat că a reuşit să obţină, prin legea bugetului, o sumă de un milion de lei cu care să înceapă reabilitarea castelului Lonyai din localitatea Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare.

‘De ce am ales să mă lupt pentru această investiţie? Dintr-un motiv cât se poate de simplu. Judeţul nostru are nevoie de obiective investiţionale care pot aduce oameni din afara judeţului la noi. Avem mari pretenţii că suntem o ţară turistica însă, de multe ori, obiectivele care ar putea stimula aceasta industrie nu ajung să fie puse niciodată în valoare. Satu Mare are astfel de obiective turistice şi este de datoria întregii clase politice să se alinieze şi să susţină punerea lor în valoare. Să dezvolţi o afacere de succes în turism nu este uşor, dar castelul de la Medieşu Aurit are toate calităţile să fie chiar principalul obiectiv turistic de la noi din zonă. În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, castelul a rămas o ruină. O ruină de care nimeni nu s-a ocupat de atunci. Micile lucrări făcute în jurul castelului din puţinii bani ai Primăriei Medieşu Aurit au ajutat într-o oarecare măsură la stoparea degradării lui, dar nu au fost suficienţi pentru a-l aduce la adevăratul lui potenţial. Istoria castelului Lonyai este puţin cunoscută’, a declarat Panait, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că, aşa cum castelul Bran atrage zeci de mii de turişti în fiecare an, şi în Satu Mare se pot atrage peste 50.000 de turişti.

‘Toţi oamenii din judeţul nostru vor avea de câştigat de pe urma acestui obiectiv turistic. Producători de pălincă şi de alte produse de artizanat, unităţile de cazare din zonă, ştrandurile. Puteţi să vă imaginaţi ca un potenţial de 50-100.000 de oameni în judeţul nostru într-un an vor contribui la creşterea produsului intern brut. Mai simplu spus, români din alte judeţe şi străini vor veni la noi să îşi cheltuie banii pentru a vizita acest castel. Castelele şi conacele din judeţ ar putea avea propriul circuit turistic, unul câte unul ele trebuie renovate atât prin sprijin guvernamental sau fonduri europene cât şi prin investiţii private. Odată cu fluxul de turişti, locurile de muncă din judeţul nostru se vor diversifica iar calitatea vieţii noastre va creşte. Prin campanii de promovare a obiectivelor turistice şi circuitelor turistice din judeţ vom fi cu adevărat unul din judeţele fruntaşe ale turismului românesc’, a mai spus Panait.

Potrivit acestuia, din suma de 1 milion de lei alocată se poate reactualiza studiul de fezabilitate şi pot fi începute lucrări de consolidare. El estimează că valoarea totală a investiţiei s-ar putea ridica la 10 milioane de euro, sumă care va rezulta după actualizarea studiului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks