Primăria Sectorului 4 a început, joi, procedura de licitaţie publică în vederea închirierii spaţiilor comerciale disponibile în noua clădire a Pieţei Norilor din cartierul Tineretului.
Potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, joi, AGERPRES, în total sunt scoase la licitaţie unsprezece spaţii comerciale, cu suprafeţe cuprinse între 19 şi 108 metri pătraţi, cu funcţiuni mixte – măcelărie, pescărie, brutărie, brânzeturi şi vinărie. Suprafaţa totală de închiriat este de peste 630 de metri pătraţi şi este situată pe lateralul platoului de aproximativ 700 de metri pătraţi, pe care vor fi aşezate tarabele pentru legume şi fructe.
Comercianţii interesaţi să îşi desfăşoare activitatea în noua clădire a Complexului Agroalimentar Piaţa Norilor pot achiziţiona, de joi până pe 15 martie, caietul de sarcini, care cuprinde informaţii referitoare la documentaţia, precum şi la modalitatea de atribuire a spaţiilor comerciale. Totodată, persoanele interesate pot solicita clarificări până pe 22 martie, având, ulterior, ca termen limită de depunere a ofertelor, data de 30 martie.
Mai mult, cei interesaţi au posibilitatea de a vizita spaţiul comercial pentru care intenţionează să se înscrie la licitaţie, solicitând aceasta, în scris, fie fizic, la registratura Primăriei Sectorului 4 din bulevardul George Coşbuc nr. 6-16, fie prin email, la adresa patrimoniu@ps4.ro, cu cel puţin trei zile înainte de data vizitei.
Piaţa Norilor a fost construită de la zero de autoritatea locală şi autorizată ISU. Noul complex agroalimentar găzduieşte aproximativ 80 de tarabe pentru legume şi fructe, ce vor fi disponibile către utilizare zilnică de către producători autohtoni şi spaţii comerciale tip magazin, spaţii de depozitare şi camere frigorifice, lifturi pentru comercianţi şi pentru clienţi, dar şi scări rulante pentru a spori accesibilitatea întregii clădiri.
Pentru a utiliza una dintre tarabele din piaţă, producătorii de legume şi fructe se pot adresa în scris Direcţiei Administrarea Pieţelor Sector 4, de unde vor primi toate informaţiile referitoare la procedura de urmat pentru a-şi putea comercializa produsele în condiţii de maximă siguranţă alimentară.
Toate aceste facilităţi se regăsesc la etajul 1 al complexului agroalimentar, în timp ce la parter sunt disponibile 47 de locuri de parcare, printre care şi două locuri de parcare dotate cu staţii de încărcare pentru maşinile electrice.