Acasă55Senat: 14 iunie, instituită ca Ziua naţională a marinarilor salvatori

Senat: 14 iunie, instituită ca Ziua naţională a marinarilor salvatori

Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 14 iunie ca Ziua naţională a marinarilor salvatori.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de un grup de deputaţi neafiliaţi, în scopul marcării Zilei Naţionale a marinarilor salvatori se organizează la nivel naţional şi local, cu sprijinul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, manifestări ştiinţifice, educative şi cultural-artistice consacrate conştientizării şi informării cetăţenilor despre provocările la care sunt supuşi aceşti salvatori.

‘Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile.

Iniţiatorii propunerii legislative subliniază în expunerea de motive că ‘activitatea acestor oameni curajoşi trebuie să fie promovată, iar istoria şi rezultatele marinarilor constănţeni (…) ar fi păcat să se piardă’.

Data de 14 iunie pentru instituirea Zilei naţionale a marinarilor salvatori a fost aleasă pentru că, în urmă cu 90 de ani, la 14 iunie 1933, a luat fiinţă Societatea de Salvare a Naufragiaţilor, sub preşedinţia regelui Carol al II lea, cu baza în Portul Constanţa.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks