Diana Șoșoacă, senator de Iași și proaspăt europarlamentar, a discutat la BZI LIVE vineri, 21 iunie 2024, despre noul său statut. Liderul S.O.S. România a menționat că a câștigat alegerile europarlamentare cu peste 37 la sută dintre voturi, scrie bzi.ro.
„Românii se bucură că sunt în Parlamentul European (PE), partidele naţionaliste şi românii de acolo, angajaţii la fel. Peste 80 la sută din angajații de la Serviciul de Securitate al PE sunt români. Trebuie să ai grijă de vorbeşti. Peste 40 la sută din funcţionarii PE sunt tot români. Noi avem copiile tuturor proceselor verbale din Diaspora. Peste tot am câştigat noi, am avut peste 37 la sută. OSCE a transmis că au fost multe nereguli. Se va pregăti observatori speciali în toate secţiile din România la alegerile prezidențiale. Toată lumea e sătulă de fiţele Ursulei von der Leyen”, a transmis Diana Șoșoacă.
Diana Șoșoacă este noul europarlamentar al României. Aceasta se află în prezent la Bruxelles și a transmis care este atmosfera și vibe-ul din Parlamentul European.
„Nu sunt bucuroasă să fiu aici pentru că e o atmosferă oribilă. Nu are legătură cu viaţa şi oamenii deschişi din România. Românii sunt fericiţi când îi întâlnesc, dar după intră în starea deplorabilă de aici. Ai depresie de jur – împrejur. Sunt o pată de culoare în PE, persoana care face diferenţa. Eu glumesc, râd cu poftă. Sunt consilieri care sunt plătiţi pe grade, au salarii mai mari decât parlamentarii europeni, 13-14.000 euro. Toată clădirea e făcută din metal şi geamuri. Nu e material natural, totul e pe fundal gri. Din punct de vedere al psihologiei umane, tot ce înseamnă gri şi atmosfera ternă duce către o lipsă totală de viaţă. Birourile sunt aerisite doar cu aer condiţionat, lumină este artificială. Oamenii au grave probleme psihice. Există o singură terasă unde ies să fumeze, dar funcţionarii au o mică pauză. Le e frică să vorbească, totul este monitorizat. Mă aştept să ai camere de filmat şi în toalete. Eşti ca la securitate aici, nu ai voie să vorbeşti împotriva războiului din Ucraina. Toată lumea se uită cu frică la mine. Eu sunt cunoscută ca femeia care l-a dat afară pe Zelenski din Parlamentul României. Sunt ca un fel de Xena, Wonder Woman. Toţi mă întreabă cum am reuşit. Nu ai voie să pronunţi cuvântul Rusia, indiferent de context. Mai este o problemă. Foştii noştri eurodeputaţi nu şi-au făcut treaba, nu şi-au îndeplinit mandatul cum trebuie. Aici nu contează luările de poziţie în plen. Politica şi hotărârile se iau pe holuri, la cafea, la restaurant. Nu poţi purta tocuri cui, ci adidaşi sau platforme. Trebuie să stai de dimineaţă până seara să ai întâlniri. Nu toţi vorbesc engleză. Este greu că trebuie să vorbeşti cu foarte mulţi europarlamentari să-i convingi să-şi convingă ţările pentru a decela un punct comun pentru a duce la îndeplinire ce ai de făcut în România. Exemplu, minele. Europarlamentarii români trebuiau să se ducă să se înţeleagă cu europarlamentarii din Ungaria, Polonia, Germania şi Franţa. Ieri am vorbit cu grupul din Ungaria. Am făcut cunoştinţă, am întins o mână a prieteniei. Mi s-a spus că e prima dată în istorie când un român vrea un lobby pentru problema Ungariei”, a spus senatorul de Iași.
Liderul S.O.S. România afirmă că cei care vor să stea degeaba în PE sunt lăsați în pace, iar cei care au dorință de muncă și ambiție fac performanță. De asemenea, Diana Șoșoacă a precizat că europarlamentarii români au dat tot pe tavă fără să negocieze pentru interesul țării.
„PE nu este pentru oricine. Dacă nu vrei să faci nimic eşti lăsat în pace. Au nevoie de oameni doar. Hotelurile aici sunt scumpe, 500 euro pe noapte, mâncarea la fel. Cei care vor să muncească se duc către excelență, dar trebuie non stop. Trebuie să ai curajul şi dorinţa de a face ceva. Ai noştri au întins pe tavă ofertele. Nu negociază nimic, dau totul pentru interese personale. Ei şi-au negociat averile dând România pe tavă celorlalte ţări. Lor le-au convenit că e cea mai bogată ţară din UE. Voi aduna probe pentru a le pune la dosarele de înaltă trădare pe care le-am făcut în România. Suntem categorisiţi ca sclavi. O figură ca mine vine şi face tratative pentru a face ceva pentru ţara mea. Votul tău contează. Tu nu-l dai gratis, tu-l dai în schimbul a ceva bun pentru România. Toate lucrurile se pot face cu presiunea diasporei romane din Europa. Mă bazez pe diaspora. Am gândit un plan, chiar de sunt de 3 zile la Bruxelles îmi pun pe hârtie ce-ar trebui făcut. Am descoperit care au fost lacunele şi lipsa de implicare a europarlamentarilor români. În Senatul României va fi linişte, nu va mai fi o persoană care să oprească legislaţia, dar poate se va vedea diferenţa. Deţin calitatea de senator şi europarlamentar. Am 30 de zile să-mi dau demisia din una dintre funcţii. Diana Șoșoacă activează la Bruxelles şi la Bucureşti până legea îmi spune că nu mai pot”, a conchis europarlamentarul Diana Șoșoacă.
Articolul Senatorul Diana Şoşoacă, la Bruxelles: Aici toată lumea e sătulă de fiţele Ursulei von der Leyen; e ca la securitate, clădirea e gri, din metal şi sticlă, totul e super-monitorizat, nu ai voie să vorbeşti împotriva războiului din Ucraina sau să pronunţi cuvânmtul Rusia apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro