Senatul îşi deschide, pe 1 iunie, porţile pentru a treia ediţie a evenimentului Senatul Copiilor, între orele 10,00 şi 17,00, interval în care organizatorii propun numeroase activităţi dedicate copiilor, în instituţie şi în grădinile acesteia.
Printre atracţii se numără şi vizitarea sălii de plen şi a biroului preşedintelui Senatului.
Evenimentul găzduit de Senatul României este organizat în parteneriat cu mai multe instituţii publice şi private şi organizaţii din România: UNICEF în România, Salvaţi Copiii, World Vision România, Crucea Roşie Română, Jandarmeria Română, Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia de frontieră, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Primăria Municipiului Bucureşti şi un număr important de ambasade care asigură o gamă largă de activităţi culturale, educaţionale şi sportive.
Deschiderea oficială a evenimentului este programată la ora 10,30.