Acasă652Seniorii oncologiei clujene l-au omagiat pe mentorul lor, prof. dr. Ion Chiricuţă

Seniorii oncologiei clujene l-au omagiat pe mentorul lor, prof. dr. Ion Chiricuţă

Seniorii oncologiei clujene l-au omagiat, vineri, pe colegul, profesorul şi mentorul lor, Prof. Dr. Ion Chiricuţă, în cadrul Conferinţei Naţionale ‘Zilele Prof. Ion Chiricuţă 1958-1988 Interdisciplinaritate în diagnosticul şi tratamentul precoce al neoplaziilor’.

‘În cadrul sesiunii omagiale ‘Prof. Ion Chiricuţă, mentor şi coleg – Seniorii contemporani cu Profesorul’, moderată de către dr. Tudor Horia Gavrilescu, au conferenţiat foşti colegi şi colaboratori ai profesorului: acad. Nicolae Ghilezan; acad. Nicolae Benga; prof. dr.Zoltan Uray; dr. Sorin Popescu; dr Liviu Roman; dr Virgil Razesu, prof. Ljubomir Petrov. Au fost evocate momente reprezentative şi inedite din activitatea şi colaborarea profesorului cu colaboratorii şi echipa sa’, se arată într-o informare trimisă, sâmbătă, de organizatori.

De asemenea, joi, trei tineri medici rezidenţi au fost premiaţi în cadrul Conferinţei Naţionale ‘Zilele Profesor Ion Chiricuţă’ 1958-1988 – Interdisciplinaritate în diagnosticul şi tratamentul precoce al neoplaziilor’.

În organizarea Academiei de Ştiinţe Medicale la Cluj-Napoca a avut loc, în perioada 14-16 iunie, Conferinţa Naţională ‘Zilele Profesor Ion Chiricuţă 1958-1988 – Interdisciplinaritate în diagnosticul şi tratamentul precoce al neoplaziilor’, manifestare dedicată profesorului şi medicului clujean.

În cadrul manifestărilor a fost lansată şi o carte dedicată prof. dr. Ion Chiricuţă, semnată de fiul acestuia, prof. dr Ion Christian Chiricuţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks