Acasă652Sibiu: 2.100 de gravide din Regiunea Centru pot beneficia de analize gratuit...

Sibiu: 2.100 de gravide din Regiunea Centru pot beneficia de analize gratuit la Spitalul Judeţean

Un număr de 2.100 de gravide din Regiunea Centru vor putea beneficia începând de joi, timp de doi ani, de analize şi investigaţii gratuite la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în cadrul unui proiect cofinanţat prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman.

‘Programul este gândit să asigure accesul facil si gratuit la pachetele de asistenţă ale Casei Naţionale Asigurări de Sănătate pentru gravide, pentru persoanele defavorizate, neasigurate, atât din mediul rural, cât şi din cel urban, pentru judeţul Sibiu. Sunt prevăzute in finanţare activităţi de permanenţă în centru, activităţi de educare şi promovare pe teren, activităţi de mediatizare etc. Prin program şi finanţarea acestuia se asigură accesul la consultaţii de specialitate obstetrică-ginecologie, analize de laborator inclusiv investigaţii genetice atunci când acestea sunt indicate (puncţii de vilozităţi coriale şi amniocenteza). Programul permite dispensarizarea a peste 2.000 de gravide pe o perioadă de 2 ani, cu 1-3 vizite în cabinet, după caz, cu finanţarea personalului aferent activităţilor medicale şi de recrutare a gravidelor, permanenţă şi dotarea materială a unui cabinet de obstetrică cu ecograf de înaltă performanţă, de ultima generaţie, cardiotocografe şi posibilitatea de asistenţă şi monitorizarea gravidelor din mediile defavorizate’, a declarat şeful Secţiei Clinice de Obstretică şi Ginecologie I a SCJU Sibiu, medicul Radu Chicea, coordonatorul programului la Sibiu.

Valoarea totală a proiectului este de 12.097.718 lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks