Acasă652Sibiu: Accidentul de pe DN1 cu şase victime - o minoră în...

Sibiu: Accidentul de pe DN1 cu şase victime – o minoră în comă şi un bărbat internat în spital

O adolescentă de 15 ani, victimă a accidentului rutier de duminică seara, de pe DN1, din Hula Bradului, este în comă, în timp ce celălalt rănit adus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost internat în Secţia Chirurgie, fiind stabil şi conştient, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă.

‘Pacienta, cetăţean străin, minoră, a fost adusă în tare foarte gravă (în comă), policontuzionată în urma accidentului rutier. A fost diagnosticată cu multiple traumatisme severe şi internată în Secţia ATI, unde se află sub supraveghere de specialitate. Pacienta e intubată iar starea sa este una critică. Bărbatul de 63 de ani a fost suferit contuzii şi traumatisme, este internat în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie 2, stabil şi conştient, sub supraveghere şi tratament’, a precizat Decebal Todăriţă.

Accidentul de pe DN1, din Hula Bradului a dus la decesul a trei oameni şi rănirea a altor trei. Doi oameni au decedat pe loc, în urma impactului, iar al treilea a murit la spital, potrivit Poliţiei şi celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Un şofer de 63 de ani din judeţul Gorj a cauzat accidentul de pe DN1, după ce a făcut o depăşire şi a intrat pe contrasens.

‘Din primele cercetări efectuate de către poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veştem spre Braşov, la km. 293+500m, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Gorj, s-ar fi angajat în depăşirea unei autoutilitare, încălcând marcajul longitudinal continuu şi ar fi pătruns pe contrasens unde a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Braşov, proiectându-l în alt autoturism care circula în spatele acestuia. Din nefericire, impactul frontal a provocat decesul a trei persoane aflate în autoturismul condus dinspre Braşov. Este vorba despre conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, şi două femei în vârstă de 21, respectiv 55 de ani, toţi cetăţeni străini’, a anunţat luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Potrivit sursei citate, ‘la volanul celui de-al treilea autoturism se afla o tânără în vârstă de 20 de ani, din judeţul Vâlcea. Nu au rezultat victime din acest autovehicul.’

Poliţia susţine că la momentul producerii accidentului ‘partea carosabilă era umedă, dar nu să genereze dificultăţi’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks