Bărbatul rănit duminică de către un urs a fost operat şi este internat la Terapie Intensivă, conştient şi stabil, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Decebal Todăriţă.
‘A fost diagnosticat cu fractură deschisă în zona frunţii, cu afectarea ochiului drept, plăgi, contuzii. A fost operat şi e internat pe ATI ca pacient al Secţiei Neurochirurgie. În momentul de faţă este stabil, conştient’, a declarat Decebal Todăriţă.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost atacat de urs duminică, în timp ce se afla pe câmpul din localitatea Arpaşu de Sus, potrivit celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.