Preparatele gătite la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu au fost selectate în finala concursului gastronomic ‘Meniuri de spital, medicamente pentru suflet’, organizată la Sighişoara în perioada 11- 13 mai, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
Astfel, bucătăresele spitalului, prezente la evenimentul culinar de la Sighişoara au prezentat un fel principal şi desert. Felul principal a constat într-un preparat simplu, dar gustos şi echilibrat din punct de vedere nutritiv, respectiv piept de pui cu sos de smântână şi garnitură de orez cu morcovi sote, prezentat pe farfurie alături de salată verde. Deşertul a fost compus din două preparate festive: un tort de biscuiţi cu brânză de vaci, ornată cu fructe de pădure şi o pască preparată cu smântână şi portocale. Toate preparatele au fost prezentate pe farfurii, fiind apreciate atât de juriul concursului, cât şi de către ceilalţi participanţi prezenţi la eveniment.
Evenimentul a fost organizat de Spitalul Municipal Sighişoara, în colaborare cu Federaţia Sanitas din România, juriul concursului ‘Meniuri de spital, medicamente de suflet’ fiind format din reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Managementul Calităţii în Sănătate, profesori ai Departamentului de Nutriţie din cadrul Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş, precum şi chef bucătari renumiţi.
‘Ne dorim ca pacienţii noştri să beneficieze nu doar de cele mai bune îngrijiri medicale, oferite de medicii, asistenţii şi personalul auxiliar-sanitar, dar şi de condiţii hoteliere la standarde ridicate. Astfel, prin blocul alimentar propriu al spitalului ne asigurăm în permanenţă că mâncarea servită bolnavilor internaţi în spital este atât calitativă, cât şi suficientă şi pregătită cât mai corect din punct de vedere dietetic. Le felicit pe doamnele bucătărese care au reprezentat la înălţime spitalul nostru în acest concurs gastronomic şi au prezentat felul profesionist în care înţelegem zi de zi să ne onorăm această obligaţie de a-i hrăni pe pacienţii noştri la un nivel superior’, a declarat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Cristian Roman.
Zilnic, în blocul alimentar al spitalului sunt gătite mai multe tipuri de meniuri: regimul comun, pentru pacienţii fără restricţii alimentare, precum şi regimuri desodate ori pentru pacienţii cu diabet sau pentru cei cu probleme hepatice.
‘Păstrarea stării de sănătate a pacienţilor este strâns legată şi de modul de alimentaţie. De aceea, spitalul nostru acordă o atenţie deosebită alimentaţiei pacienţilor, oferind mâncare proaspătă, corect pregătită din punct de vedere dietetic – pentru ca hrana servită, alături de tratamentul medical şi îngrijirile adecvate, să contribuie la însănătoşirea cât mai grabnică a bolnavilor internaţi’, a precizat Simona Luca, asistent de dietetică.
Lunar, spitalul evaluează prin chestionare completate sub aspectul anonimatului gradul de satisfacţie al pacienţilor internaţi, cu privire la diverse aspecte, iar calităţii hranei servite i se acordă în general calificative de ‘foarte bine’ şi ‘bine’, fiind apreciată la nivel maxim de peste 90% dintre respondenţi.