Copiii cu astm bronşic pot fi testaţi gratuit printr-o nouă metodă, cea cu dozarea FeNO, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
‘Interpretarea rezultatelor obţinute după dozarea FeNO este utilă atât pentru diagnosticul astmului bronşic, cu precădere a celui de cauză alergică, dar şi pentru a prezice răspunsul la tratamentul de fond cu corticosteroizi inhalatori. Eficienţa corticoterapiei inhalatorii, ca tratament de fond în cadrul astmului bronşic, a fost evaluată în cadrul a numeroase studii. De asemenea, cercetările medicale au abordat problematica modulării terapiei de fond în astm, prin corelării cu valorile obţinute în urma dozării oxidului nitric (NO) în aerul exhalat’, a declarat medicul pneumolog şi pediatru Iulia Simina, din cadrul Compartimentului Pneumologie Copii al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Măsurătorile concentraţiei de NO se efectuează în timp real, cu ajutorul unor aparate prevăzute cu un ecran, adaptat categoriilor de vârstă.
‘După un inspir profund, pacientul prinde piesa bucală în gură şi efectuează expirul. Pentru menţinerea constantă a fluxului expirator, i se solicită pacientului să menţină un indicator de la nivelul aparatului între două repere, pe parcursul unei perioade de cel puţin 6 secunde. Dacă este necesar, manevra se poate repeta peste circa 30 de secunde’, explică medicul Iulia Simina.
Măsurarea FeNO este o metodă neinvazivă, rapidă şi uşor de efectuat, care evaluează răspunsul pacientului la tratament, ajută la prescrierea corectă a tratamentului, susţine identificarea pacienţlor care necesită continuarea tratamentului şi totodată ajută la diferenţierea astmului între alergic şi non-alergic.
‘Testarea se va face gratuit pentru copiii internaţi în cadrul Compartimentului Pneumologie Copii, datorită achiziţionării de către Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a unui analizor performant pentru măsurarea oxidului nitric fracţional în inflamaţia căilor respiratorii’, se mai arată în comunicat.
Astmul bronşic este considerat cea mai frecventă boală cronică a copilului din România. Se estimează că aproximativ 1 din 20 de copii de vârstă şcolară din România suferă de astm bronşic, potrivit reprezentanţilor spitalului sibian. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)