Directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, medicul Lavinia Danciu, recunoaşte că s-a lăsat de fumat după mulţi ani de zile, abia când şi-a dat seama că făcea tot mai multe viroze respiratorii, mărturia sa făcând parte dintr-o campanie menită să convingă fumătorii că pot renunţa la acest obicei, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
‘Pe nesimţite am început să obosesc mai repede la efort, să nu mă mai bucur de mersul pe dealuri sau pe munte şi să renunţ la plimbările mai lungi în natură pentru că oboseam. Dimineaţa, după cafea şi ţigară am început să tuşesc, la început mai rar, apoi mai des; după ani fără niciun fel de boală, am început să răcesc mai uşor. Iarna am făcut mai întâi o viroză, apoi mai multe. Şi, într-o zi, când mă pregăteam să înghit medicamente pentru o nouă viroză, am avut un stop-cadru: De ce te minţi? Ştii că toate astea sunt din cauza fumatului. Apoi a urmat un moment de reflecţie: ce vreau pentru viitor? O viaţă ca fumător, cu răceli din ce în ce mai dese, cu oboseală la eforturi din ce în ce mai mici sau o via?ă de nefumător, în care să pot să mă bucur de natură, mi?care în aer liber şi întâlniri cu cei dragi? Şi am ales să mă las de fumat. Definitiv!’, a declarat medicul pneumolog Lavinia Danciu.
Medicul sibian spune că ‘experienţa renunţării la fumat a fost grea. Nu este uşor să-ţi stăpâneşti, nu atât pofta fizică de a fuma, dependenţa de nicotină, cât mai ales cea psihică. A trebuit să găsesc alte mijloace în momentul când am vrut să mă recompensez. Aşadar, ca să nu aprind o ţigară când am terminat un lucru, am stat şi m-am gândit că este bine că l-am făcut. Am reuşit astfel să înlocuiesc ţigara cu alte bucurii.’
Directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu le recomandă fumătorilor să asculte nu doar recomandările medicilor, dar şi mărturiile fumătorilor care nu mai fumează.
‘Aş recomanda pacienţilor fumători să îşi controleze anual funcţia pulmonară, să facă o spirometrie şi să vadă în ce măsură fumatul le afectează această funcţie. În momentul când văd că sunt afectaţi să se gândească bine, să încerce să intre pe forumuri, pe forumurile celor care s-au lăsat de fumat. Poate că nu au încredere în doctori, dar au încredere în ceilalţi, în fumătorii care nu sunt doctori, în foşti fumători care nu sunt doctori şi toţi relatează cu multă sinceritate ce bine s-au simţit după ce au renunţat la fumat’, a mai spus medicul Lavinia Danciu.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a început marţi campania ‘Eu am reuşit. Şi tu poţi!’, în care prezintă mărturiile celor care au reuşit să învingă de ani buni dependenţa de nicotină.
În plus, fumătorii au posibilitatea să facă spirometrii gratuite, prin care le va fi evaluată capacitatea funcţională a plămânilor. Spirometriile vor fi efectuate de personalul medical la Dispensarul TBC, strada Morilor, nr.57 ( intersecţia cu Şos Alba Iulia), în data de 31 mai, de Ziua Mondială fără Tutun, între orele 11:00 – 13:00.
Medicii sibieni de la Spitalul de Pneumoftiziologie discută în această săptămână, cu elevii din patru licee, despre efectele nocive ale fumatului.