Clădirea Dispensarului TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va fi iluminată în roşu, pe 24 martie, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de reprezentanţii spitalului, pe parcursul zilei de 24 martie, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, vor fi distribuite pliante informative cu privire la prevenţia şi combaterea tuberculozei, iar clădirea Dispensarului TBC va fi iluminată în roşu între orele 19,00 – 20,00.
Prin acest demers, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu se alătură campaniei de conştientizare a gravităţii acestei boli, iniţiată de organizaţiile membre ale Parteneriatului STOP TB România, roşu fiind culoarea simbol a solidarităţii şi implicării în lupta împotriva tuberculozei.
Pentru România, tuberculoza reprezintă o problemă de sănătate publică. Suntem ţara din Uniunea Europeană cu cele mai multe cazuri de tuberculoză – aproape un sfert din cazurile înregistrate (23,4%) fiind raportate în România, conform ultimului raport al Centrului European de Prevenţie şi Control al Bolilor (ECDC). Comparativ cu restul ţării, situaţia în judeţul Sibiu nu este la fel de gravă, acesta situându-se pe locul 6 în topul judeţelor cu număr redus de cazuri, precizează sursa citată.
‘În ultimii ani, prin investiţiile majore în infrastructura spitalului, am îmbunătăţit condiţiile hoteliere pentru pacienţii spitalizaţi în unitatea noastră sanitară, lucru important, având în vedere că bolnavii cu tuberculoză au o durată de spitalizare îndelungată. De asemenea, există circuite distincte pentru pacienţii cu tuberculoză faţă de cei cu alte afecţiuni pulmonare. În plus, profesionalismul echipei medicale şi dotarea cu aparatură performantă (inclusiv CT din 2022) contribuie la realizarea unui act medical de calitate, astfel încât spitalului nostru i se adresează şi bolnavi din judeţele învecinate’, a transmis managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Cristian Roman.
Tuberculoza este o boală infecţioasă provocată de bacilul Koch care afectează în principal plămânii, dar poate afecta şi alte organe (ganglioni, oase, rinichi, meninge etc). Transmiterea bacilului este realizată prin picături de salivă eliminate de persoanele infectate, prin tuse, strănut ori spută. Odată ajuns în organism, bacilul ajunge până la nivelul alveolelor pulmonare putând provoca iniţial o infecţie latentă infecţioasă. Persoanele infectate pot să nu aibă niciun simptom şi să nu fie contagioase şi astfel să nu fie conştiente de prezenţa bacilului.
‘Ultimii doi ani au fost destul de provocatori pentru toată lumea: pacienţii cu tuberculoză s-au trezit peste noapte cu spitalele transformate în unităţi COVID-19. Din cauza pandemiei, oamenii au devenit reticenţi în a se duce la medic când se simt rău, iar asta a dus la o subdiagnosticare a cazurilor de tuberculoză şi, mai mult decât atât, la o diagnosticare târzie, ceea ce înseamnă că pacienţii ajung foarte târziu la medic când deja boala se agravează şi devine din ce în ce mai greu de tratat. O persoană cu tuberculoză nediagnosticată va infecta alte persoane sănătoase din preajma sa. De aceea, tuberculoza este important a fi diagnosticată cât mai rapid’, spune Sebastian Buga, coordonatorul Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei, potrivit comunicatului. AGERPRES / (AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă)