Cea de a 28-a ediţie a Festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu se va desfăşura între 27 august şi 12 septembrie şi între 11 şi 16 octombrie, informează un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES. ‘La Sibiu se pregăteşte o nouă ediţie a celui mai important festival de film documentar din Europa Centrală şi de Est. De astăzi şi până în data de 15 aprilie, regizorii şi producătorii de film documentar din toată lumea îşi pot înscrie producţiile realizate în anii 2020 şi 2021. Programul oficial al festivalului va cuprinde trei secţiuni competiţionale şi o serie de secţiuni curatoriale şi programe tematice’, se arată în comunicatul organizatorilor. Festivalul se va desfăşura în două etape. În perioada 27 august – 12 septembrie, Astra Film va avea loc în aer liber (27 august – 5 septembrie) – cu proiecţii de filme şi evenimente în aer liber, în spaţii inedite, şi online (6-12 septembrie) – cu proiecţii de filme, evenimente şi programul dedicat industriei filmului documentar). În perioada 11-16 octombrie va avea loc Astra Film Junior – program de iniţiere în filmul documentar dezvoltat pentru publicul tânăr şi foarte tânăr. Organizatorii precizează că, în funcţie de reglementările COVID-19 care vor fi în vigoare în perioada preconizată, programul anunţat poate suferi modificări. Înfiinţat în 1993, Festivalul Astra Film a devenit una dintre platformele principale ale documentarului din România şi din Europa şi este în căutare permanentă de filme documentare cu o prezenţă puternică a perspectivei regizorului, atât în formă, cât şi în conţinut. Specialiştii şi publicul AFF apreciază în mod deosebit calităţile cinematografice, onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea şi creativitatea. ‘Ediţia din 2021 va continua să exploreze noul climat în care se desfăşoară evenimentele culturale, aşa cum am făcut-o anul trecut, când, practic, am reinventat festivalul şi am găsit modalităţi inedite de a ajunge la publicul nostru fidel şi de a atrage public nou. Aşa au fost, de exemplu, proiecţiile pe un ecran amplasat între mori de vânt, vizionate din bărci plutind pe lac, în mijlocul miraculosului Muzeu Astra. În acest an, vom veni cu noi surprize, într-o ediţie care se va desfăşura în aer liber şi online, plus mult aşteptatul eveniment Astra Film Junior, pe care vom fi fericiţi să îl reluăm’, a declarat directorul Astra Film Festival, regizorul Dumitru Budrala. Festivalul Astra Film de la Sibiu va avea trei secţiuni competiţionale: ‘Voci emergente ale documentarului’, ‘Europa Centrală & de Est’ şi ‘România’. Pe lângă secţiunile competiţionale, programul oficial cuprinde o serie de selecţii curatoriale, secţiuni tematice şi programe speciale. Înscrierea filmelor se poate face începând de miercuri până în data de 15 aprilie. Regulamentul complet poate fi consultat la https://2021.astrafilm.ro/ Juriile internaţionale care vor decide premiile secţiunilor competiţionale reunesc specialişti şi profesionişti respectaţi ai lumii cinematografice şi academice internaţionale. Se vor acorda trei premii: Premiul ‘Voci emergente ale documentarului’, Premiul pentru Cel mai bun documentar al secţiunii Europa Centrală & de Est şi Premiul Cel mai bun documentar al secţiunii ‘România’. Selecţia oficială va fi publicată pe site-ul festivalului (www.astrafilm.ro) iar autorii filmelor selectate vor fi invitaţi să participe la festival pentru discuţii cu publicul şi alte evenimente legate de filmele din selecţia oficială. Festivalul Astra Film, oferit publicului neîntrerupt din anul 1993, se află sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi este organizat de Astra Film, CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliul Judeţean Sibiu, al Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu şi al Uniunii Cineaştilor. Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu şi de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.