Acasă652Sibiu: Peste o mie de persoane au contribuit la achiziţionarea celui mai...

Sibiu: Peste o mie de persoane au contribuit la achiziţionarea celui mai modern ventilator pentru nou-născuţi şi prematuri

Sute de nou-născuţi şi prematuri din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu beneficiază de cel mai modern ventilator, care îi ajută să respire, un aparat care mai există doar în câteva maternităţi din România şi care a costat 200.000 de lei, bani strânşi de peste o mie de oameni care au donat la îndemnul medicului şef al Secţiei Clinice de Neonatologie din acest spital, Maria Livia Ognean.

Ventilatorul neonatal NAVA (neurally adjusted ventilation assist) cu senzorii aferenţi a ajuns de joi, la Sibiu.

”Este un aparat de ventilaţie foarte blând cu pacientul, care îl ajută să respire doar atât cât e nevoie, reducând astfel riscurile ventilaţiei invazive care nu sunt deloc puţine. Aparatul oferă o susţinere fiziologică a respiraţiei şi invaziv şi non invaziv’, a precizat pentru AGERPRES medicul Maria Livia Ognean.

Medicul sibian este şi preşedintele Asociaţiei Baby Care Sibiu, pe care a înfiinţat-o tocmai pentru a-i ajuta pe pacienţii săi, fiind sprijinită şi de alte ONG-uri.

Trei sferturi din suma de 200.000 de lei a fost strânsă în cadrul Maratonului Internaţional Sibiu, unde 514 alergători şi 1.047 de susţinători au reuşit să adune 154.531 lei. Un sfert din suma necesară achiziţionării celui mai performant ventilator din maternitatea sibiană a venit de la o familie care a donat 46.000 de lei, prin intermediul Asociaţiei ”Mâini Unite”.

‘Încă din anul 2014 am ales să ‘Dăm startul în viaţă’ alături de echipa Baby Care în cadrul Maratonului Internaţional de la Sibiu şi o să ne aliniem la start ori de câte ori o să fie nevoie. Suntem de părere că îngrijirea neonatală a prematurului, primită în primele clipe de la naştere, este definitorie pentru tot parcursul vieţii şi dorim să ne asigurăm că în Sibiu prematurii se bucură de îngrijiri non invazive, de aparatură la cele mai înalte standarde. Fiind un an atipic şi rezultatul strângerii de fonduri de la Maratonul Internaţional Sibiu 2021 a fost pe măsură. La finalul campaniei mai aveam nevoie de 46.000 de lei din cei 200.000 necesari achiziţionării ventilatorului neonatal. Şi pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni, într-o zi am primit un telefon de la o minunată familie care ne-a anunţat că ne donează din fonduri proprii suma de 46.000 de lei. Am primit vestea cu emoţie, lacrimi şi explozie de bucurie. Datorită acestei familii minunate şi a celor 514 alergători şi a celor 1.047 susţinători, astăzi vă putem anunţa că Maternitatea din Sibiu este şi mai pregătită pentru a da startul în viaţă micilor pacienţi’, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei ”Mâini Unite”, Ana-Maria Micu.

În maternitatea sibiană se nasc peste 3.000 de copii pe an şi aproximativ 350 de nou-născuţi şi prematuri trec prin Terapia Intensivă Neonatală, unde sunt investigaţi, monitorizaţi şi trataţi. Aproximativ 300 – 320 dintre aceştia au nevoie de suport respirator la naştere. Ţinând cont de durata medie de viaţă a aparatelor moderne în neonatologie, de zece ani, Asociaţia Baby Care estimează un număr de peste 500 de beneficiari ai noului aparat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks