Peste o sută de pasageri de la Aeroportul Internaţional din Sibiu şi-au testat vineri, gratuit, capacitatea de funcţionare a plămânilor, în cadrul unei campanii antifumat, desfăşurate de medicii pneumologi sibieni, a anunţat Spitalul de Pneumoftiziologie din oraş.
‘Acţiunea a avut loc în Aeroportul Internaţional Sibiu, între orele 10.30 – 13.00, sibienii beneficiind de spirometrii gratuite efectuate de medicii şi asistenţii Spitalului de Pneumoftiziologie. Persoanele care au fost descoperite cu probleme ale plămânilor au fost îndrumate către investigaţii suplimentare’, se arată în anunţul publicat pe pagina de socializare a Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu.
Spirometria este ‘un test neinvaziv, un test de măsurare a funcţiei pulmonare, a funcţiei respiratorii. Este o investigaţie uşoară, disponibilă pentru orice persoană, având rolul de a investiga capacitatea pulmonară şi de a ne putea dezvălui ulterior dacă suferim de o anumită boală’, potrivit pneumologului Sebastian Buga, medic la spitalul sibian.
Fumatul determină în principal apariţia Bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC) – o boală inflamatorie cronică, ce duce la limitarea progresivă a fluxului de aer în căile respiratorii. Riscul de a dezvolta BPOC este în relaţie atât cu cantitatea de tutun fumată pe zi, cât şi cu numărul de ani de fumat, se mai arată în anunţul Spitalului de Pneumoftiziologie.
‘Este important ca cei care sunt fumători, chiar dacă sunt asimptomatici, să vină la controale periodice, pentru că aşa prevenim o deteriorare accentuată a capacităţii pulmonare. În plus, bolile obstructive cronice respiratorii evoluează treptat şi atunci este indicat ca funcţia pulmonară să fie monitorizată regulat’, mai spune Sebastian Buga, medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Potrivit medicului sibian, ‘cea mai utilă investigaţie pentru diagnosticarea BPOC, permiţând şi aprecierea severităţii afectării pulmonare este spirometria. Medicul mai poate recomanda şi efectuarea unei radiografii toracice, analize de laborator şi, în cazuri selectate, de CT toracică (dacă există suspiciune de asociere a unui cancer pulmonar). În evoluţia BPOC pot apărea complicaţii: insuficienţă respiratorie (care în stadiile terminale devine oxigenodependenţă), cord pulmonar cronic sau cancer pulmonar, mai ales dacă se menţine statutul de fumător. Renunţarea la fumat este principalul factor care poate încetini evoluţia bolii.’
Medicii pneumologi de la Sibiu vor mai efectua spirometrii gratuite şi în zilele de 12 şi 19 mai, la centrele comerciale din municipiul Sibiu şi comuna învecinată, Şelimbăr. ‘Ulterior, persoanele care doresc să renunţe la fumat, pot primi şi medicaţie gratuită, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu – Dispensar (în limita medicamentelor achiziţionate din donaţii şi sponsorizări)’, au anunţat reprezentanţii spitalului.