Unul din cei patru medici care au acordat primul ajutor fetiţei lovite de o maşină pe o trecere de pietoni luni dimineaţa solicită montarea de limitatoare de viteză în zonă şi mărturiseşte că şi el era să fie accidentat de şoferi vitezomani, de trei ori până acum, în acelaşi loc.
‘Din păcate o dimineaţă cu soare umbrită de un eveniment tragic! Astăzi la ora 7,45 o fată care mergea spre şcoală a fost ‘zburată’ în faţa mea pe trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor Moldoveanu cu Bucegi, aşa cum îi spun eu ‘trecerea morţii!’. De ce îi spun aşa? Pentru că anul acesta era sa fiu ‘zburat’ de pe această trecere de pietoni de 3 ori! Este ‘pista de viteză’ dintre str. Bâlea şi Bdul. V. Milea! Ne-am mobilizat şi am acordat primul ajutor (dr Roman C, dr Boieşan A, dr. Roman M. şi cu mine), dar tânăra continuă să fie in stare gravă internată la SCJU Sibiu. Sunt şocat de distinsele noastre autorităţi care pun tot felul de limitatoare de viteză peste tot, iar unde este risc real!!!!!, nimic! Am o întrebare simplă: câţi mai trebuie sa fie accidentaţi ca să se trezească cei responsabili?’, a scris pe Facebook Vicenţiu Săceleanu, şeful Secţiei de Neurochirurgie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.
O fetiţă de 12 ani a fost transportată luni dimineaţa, în comă, la Spitalul de Pediatrie, după ce a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni din municipiul Sibiu, a anunţat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi Poliţia.
‘SAJ Sibiu a trimis de urgenţă un echipaj de tip C în Sibiu pe str. Moldoveanu cu Bucegi. O fetiţă de 12 ani a fost lovită de un autoturism. La sosirea echipajului SAJ victima se afla în comă, prezentând un traumatism cranian grav. După acordarea primului ajutor sub monitorizare continuă, fetiţa a fost transportată de urgenţă la UPU Sibiu’, au precizat cei de la SAJ.
Din primele verificări ale poliţiştilor a rezultat că ‘un şofer în vârstă de 27 de ani, sibian, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moldoveanu spre strada Bâlea, ar fi lovit o minoră aflată în traversarea părţii carosabile, pe trecerea pentru pietoni de pe strada Moldoveanu. Fetiţa a fost rănită grav şi a fost transportată la spital. Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului’.